Tribunalul decide soarta lui Daniel Duma, tânărul trimis în arest la domiciliu, după torturile comise asupra unei adolescente de 17 ani

Daniel Duma (27 de ani) tânărul arestat preventiv în urmă cu două luni, fiind acuzat că a maltratat o adolescentă de 17 ani, a scăpat deocamdată de închisoare.

Petrileanul a fost înfăţişat instanţei Judecătoriei Petroşani, după ce a solicitat să fie pus în libertate. Magistraţii i-au respins cererea, însă l-au trimis în arest la domiciliu. „Instanţa a respins cererea inculpatului Duma Ioan Daniel, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Instanţa înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Duma Ioan Daniel, deţinut în Centrul de Reşinere şi Arestare Preventivă Deva – dispusă prin încheierea penală nr. 41/CC/05.04.2016 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 1371/278/2016, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură constând în obligaţia inculpatului de a nu părăsi, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară, imobilul în care locuieşte, anume imobilul situat în Petrila. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, a informat Judecătoria Petroşani.

Soluţia a fost contestată de procurori, iar miercuri, 25 mai, Tribunalul Hunedoara se va pronunţa asupra contestaţiei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?