Traian Berbeceanu: „Pot să am neșansa să nu mi se mai facă dreptate niciodată”

Din toamna anului 2013, când a fost reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile într-o anchetă penală controversată a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), soarta polițistului Traian Berbeceanu, la acea vreme șef al Brigăzii de Combatere a Criminatății Organizate (BCCO) Alba a luat o întorsătură dramatică. Berbeceanu a fost îndepărtat atunci din fruntea Brigăzii, iar  ultimii ani, spune el, au fost „o continuă perioadă de luptă și de frustrare ca să îmi dovedesc nevinovăția”.

Luni, 7 octombrie, Completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța așteptată să dea decizia definitivă în dosarul „Berbeceanu”, a amânat pentru 4 noiembrie 2019 soluționarea apelului în dosarul în care, pe fond, la Completul de 3 judecători al ÎCCJ, polițistul a fost achitat.

Magistrații au așteptat motivarea deciziei din 2019 a Curţii Constituţionale referitoare la legalitatea completelor de trei judecători de la instanţa supremă, după ce în 2016 un astfel de complet a decis achitarea polițistului și condamnarea la închisoare a foștilor săi anchetatori de la DIICOT, acuzați că au falsificat probe pentru a-l incrimina. Dosarul „Berbeceanu”, judecat din 2015, ar putea fi retrimis pentru soluționare la un complet de 3 judecători, iar tergiversarea cauzei poate face ca unele dintre infracțiunile cercetate să atingă termenul de prescriere din 2023.

Într-un interviu acordat recent jurnalistului George Buhnici, Traian Berbeceanu a acuzat faptul că deși au trecut șase ani de la punerea lui sub învinuire, dosarul său a fost tergiversat și riscă să nu i se mai facă dreptate niciodată. „Teoretic, judecarea apelului ar fi trebuit să se termine demult, să fie menținută soluția pronunțată pe fond, deci achitarea mea pe temeiul că faptele de care am fost acuzat nu există. Însă după achitarea mea în primă instanță, din iunie 2016, DIICOT ar fi trebuit să motiveze apelul declarat, în 30 de zile, au făcut-o în aproape un an, ceea ce a reprezentat o tergiversare nejustificată, netemeină și nelegală. Ulterior a început judecarea apelului, a apărut decizia Curții Constituționale cu completele de 5 judecători și s-a reluat judecarea apelului. Poți să ai neșansa să nu ți se mai poată face dreptate niciodată, pentru că toate tergiversările și amânările acestea pot duce în final la intervenirea termenului de prescripție, iar cei care mi-au făcut mie dosarul și au fost condamnați la închisoare cu executare în primă instanță, pur și simplu nu mai răspund pentru niciuna dintre faptele lor”, a declarat Traian Berbeceanu.

În ciuda problemelor din justiție, care au dus la îndepărtarea sa din funcție în 2013, Traian Berbeceanu se bucură de aprecierea românilor. Alături de finul său Marian Godină, Berbeceanu se numără printre cei mai populari polițiști români, iar prima sa carte „Radiografia unei mârșăvii judiciare”, publicată recent, a fost un succes editorial. De asemenea, mesajele publicate de polițist pe pagina sa de Facebook strâng mii de reacții.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara