Tragedie pe DN66. Un mort şi doi răniţi după un cumplit accident rutier

Un grav accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două, a avut loc, miercuri, la ieşirea din Petroşani.

Potrivit datelor de până acum, de vină este şoferul unui autoturism Logan, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie. A fost lovit de un autotren care circula pe banda a doua şi proiectat direct într-o autoutilitară care venea din sens opus. Pentru unul dintre pasagerii autoturismului, impactula fost mortal. „Conducătorul unui autoturism care circula dinspre Petrila spre Petroşani pe banada întâi nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie şi a fost acroşat de un autotren care circula pe banda a doua. A fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de o autoutilitară. În urma accidentului, a rezultat decesul unui pasager din autoturism şi rănirea altpr două persoane”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Impactul fost extrem de dur, iar pentru scoaterea victimelor din maşina avariată a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, care au tăiat usile si scaunele. Paramedicii au încercat zeci de minute să resusciteze victima care nu mai prezenta semene vitale, însă în zadar. Circulaţia rutieră pe DN 66, în zona accidentului, a fost îngreunată zeci de minute.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece − 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva