(VIDEO) Ținutul Momârlanilor. Satele pitorești din Valea Jiului

499

Despre momârlani se spune că au fost primii locuitori ai aşezărilor de munte din Valea Jiului, cu mult timp înainte ca ţinutul cărbunelui să atragă oameni din celelalte zone ale ţării şi din întreg Imperiul Austro-Ungar. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice, fascinante pentru cei care le vizitează locurile. Momârlanii şi-au ridicat casele mici de lemn la fel cum o făceau dacii, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte.

Străinii care ajungeau în Valea Jiului în secolele trecute îi remarcau prin portul lor pitoresc. „Un număr mic de sate se găsesc aici şi acestea sunt populate de un amestec al valahilor harnici, care pot fi văzuţi în general păstorindu-şi turmele şi cultivându-şi pământurile. Sunt foarte pitoreşti la înfăţişare şi port şi sunt înclinaţi să fie prietenoşi. Cirezile lor sunt aproape la fel de pitoreşti ca ei. Vitele lor sunt aproape toate albe-crem, cu coarne încovoiate elegant, având o lungime neobişnuită. Caii sunt mici şi asprii, dar foarte destoinici în muncă şi cu un temperament bun”. David Ansted, un celebru geolog englez care călătorise în anii 1860 în Valea Jiului, înainte ca regiunea din sudul judeţului Hunedoara să se transforme treptat într-un uriaş centru minier.

Distinctă în portul tradiţional al localnicilor din satele izolate ale Ţării Haţegului, între care se numărau şi cele din Valea Jiului, era „gluga”, asemănătoare celor purtate de dacii înfăţişaţi pe Columna lui Traian. „Cu toată prudenţa şi rezerva faţă de comparaţiile îndrăzneţe, mai ales într-un răstimp atât de mare, totuşi nu putem să nu constatăm marea asemănare între îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian şi portul actual al glugii din Ţara Haţegului”, scria etnologul Romulus Vuia, în volumul „Portul popular din Ţara Haţegului” (1962).

Păstoritul a fost dintotdeauna una dintre ocupaţiile principale ale momârlanilor, iar toiagul şi fluierul erau nelipsite dintre obiectele localnicilor. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, comunităţile din Valea Jiului au trăit aproape izolate în mijlocul sălbăticiei.

Calea ferată a cărbunelui Simeria – Petroşani, inaugurată în 1870, a transformat complet micile aşezări de munte. Oamenii s-au împăcat cu greu cu noile căi de comunicare, iar locomotivele cu aburi care soseau în ţinut, cu vagoanele încărcate de oameni, erau numite „drac de foc”, pe care adesea îl vânau cu pietre.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în vecinătatea satelor din munţi, au fost înfiinţate primele colonii de mineri, iar în scurt timp aşezările au devenit orăşele miniere, populate de români şi străini, veniţi din ţara Haţegului, din Muntenia şi din Imperiul Austro-Ungar. Muntenii, care s-au ţinut departe de minerit şi de viaţa din ce în ce mai agitată a noilor comune, au fost numiţi, în derâdere, momârlani.

„Citeşti pe faţa săteanului, când stai cu el de vorbă, dacă nu ţi-o mărturiseşte direct, dorinţa lui de spaţiu larg. Diferenţa de clasă nu există şi nici bătrânii nu pomenesc că ar fi existat vreodată. Toţi sunt o apă şi un pământ. Îşi dau seama însă că sunt cei mai înapoiaţi dintre locuitorii ţinutului şi nu ascund calificativul peiorativ „momârlan” – care trudeşte singuratec la munte – pe care li-l adresează sătenii din părţile mai bogate ale Ţării Haţegului. Merişoreanul trăieşte mai mult retras în mijlocul averii lui, muncind de dimineaţa până seara, interesându-se puţin de ceea ce se petrece în jur. Izolarea a ajuns pentru ei o deprindere intrată în fire. Abia cu venirea toamnei coboară vitele către sat şi deci se apropie şi oamenii. Originalitatea vieţii merişorenilor se manifestă şi în distracţiile lor. Ei nu cunosc şi nici nu întrebuinţează la petreceri alt obiect de cântat decât fluierul. Lăutari sau altfel de cântăreţi nu întâlneşti aici, căci aproape toţi satenii ştiu să zică din fluier. Fiecare familie işi ingroapă morţii in grădina cu pomi, ca peste câţiva ani să crească peste morminte. Cultul şi amintirea morţilor sunt şterse aproape cu totul”, scria istoricul Ion Vintilescu, în 1937, în revista Sociologie românească.

Industrializarea din deceniile de comunism a adus zeci de mii de români în Valea Jiului, iar oraşele din zonă s-au extins peste vechile ţinuturi ale momârlanilor. Satele Slătinioara de la marginea municipiului Petroşani, Jieţ, Câmpa, Tirici, şi Răscoala de la marginea Petrilei, Merişor şi Dealu Babii din vecinătatea Vulcanului şi câteva cătune din munţii Parâng şi Şureanu, unele încolţite de ruinele şi construcţiile exploatărilor miniere, au păstrat din înfăţişarea pitorească şi atmosfera arhaică a ţinutului momârlanilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *