Tineri din Hunedoara trimiși în judecată pentru răpirea și agresarea unui minor

Cinci tineri, cu vârste între 16 și 34 de ani, din Hunedoara au fost trimiși în judecată, pentru răpirea, sechestrarea și agresarea unui adolescent de 17 ani. Faptele s-au petrecut la sfârșitul anului trecut, iar inculpații au fost reținuți în urma unor descinderi ale Poliției, în Hunedoara.

Victima agresiunii a reclamat Poliţiei că în seara de 27 noiembrie 2020, în timp ce plimba cu doi prieteni în zona Grădinii Zoologice din Hunedoara (de fapt, anchetatorii au stabilit că aceștia l-au atras acolo), lângă ei a fost oprit un autoturism condus de o femeie, iar din acest mașină a coborât un bărbat de 34 de ani, pe care îl cunoștea.

Bărbatul l-a lovit peste faţă pe adolescent şi l-a urcat cu forța în autoturism, fără voia lui, ducându-l într-un apartament din Hunedoara. Acolo l-a acuzat că i-ar fi furat anumite lucruri cu o seară în urmă, când a fost la domiciliul său și a continuat să îl lovească. „Persoana vătămată ar fi fost lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele, precum și cu un ciocan de bătut șnițele, în urma loviturilor i-ar fi curs sânge și i-ar fi fost cauzată o fractură stiloidă ulnară stânga, ceea ce denotă intensitatea loviturilor”, se arată în dosar.

Și ceilalți tineri reținuți de polițiști au participat la agresiune. În timp ce se aflau în locuință, unul dintre ei „i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu piciorul și pumnii, în zona umărului stâng, a spatelui și a capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar. Minorul a fost adus în fața unui canal, căruia agresorii i-au ridicat capacul, apoi a fost amenințat că dacă nu recunoaște va fi închis acolo.

Un alt inculpat a declarat că i-ar fi fost milă la auzul țipetelor de durere ale adolescentului. Anchetatorii au stabilit însă că nu a ezitat să îl lovească la rândul său, profitând de situația dezavantajoasă în care adolescentul s-ar fi aflat.

„În jurul ore 22.30, minorul a reuşit să iasă din apartament sub pretextul că va plăti suma de 500 de lei bărbatului. Minorul a suferit mai multe  leziuni corporale. În data de 9 decembrie 2020, în urma cercetărilor şi a percheziţiilor domiciliare efectuate în baza sesizării victimei, poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 16 si 34 de ani, din municipiul Hunedoara, care sunt cercetate pentru savârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie calificată şi lovirea sau alte violenţe, în calitate de autori sau complici, după caz”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cei cinci au fost trimiși în judecată la Judecătoria Hunedoara. Raul Stoica, unul dintre ei, cu numeroase antecedente penale, se află în arest preventiv, în timp ce complicii au primit măsura preventivă a controlului judiciar.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului