Termocentrala Mintia a fost scoasă la vânzare

839

Procedurile legale de organizare a licitației publice pentru vânzarea Termocentralei Mintia au fost finaizate, a informat, luni, Prefectura Județului Hunedoara.

Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, societate de stat care înglobează termocentrala din județul Hunedoara (Expert Insolvență SPRL) a transmis un comunicat în care a arătat că licitația va avea loc în 15 iulie 2022 la sediul CEH, din Petroșani, iar prețul de pornire pentru termocentrală este de 91,2 milioane de euro, exclusiv TVA. În cazul în care termocentrala nu va fi vândută, licitația va fi reluată în 29 iulie, 12 august, 26 august, în aceleași condiții de preț.

Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022

„Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026. În comunicatul transmis de administratorul judiciar se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile”, a informat Prefectura Hunedoara.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și din bunurile mobile și echipamentele aferente.

Din martie 2021, Termocentrala Mintia din vecinătatea Devei nu a mai furnizat căldură şi apă caldă în municipiu. În luna iulie a anului trecut, grupul energetic a fost închis şi a intrat în conservare, după ce aproape 700 de salariaţi au fost disponibilizaţi. Termocentrala a funcționat peste jumătate de secol, fiind una dintre cele mai mari din țară. Lucrările la uzina energetică de pe malul Mureșului au început în anii ´60. „Steaua de pe Mureş”, aşa cum era numită în trecut, a fost construită în imediata vecinătate şi peste o parte din fosta aşezare daco-romană Micia, din care au mai rămas amfiteatrul antic şi băile termale. Avea o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h. Termocentrala a devenit funcţională în toamna anului 1969. Ea folosea în principal huila provenită de la minele din Valea Jiului, cu putere calorifică medie de 15.392 kJ/kg, dar şi cărbune de import.

Combustibili auxiliari, folosiţi la porniri şi pentru stabilizarea flăcării erau gazele naturale şi păcura. Energia electrică produsă era livrată în sistemul naţional într-o staţie de interconexiune – Mintia de 110kV, 220 kV şi 400 kV. Centrala a fost pusă în funcţiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. „De la punerea în funcţiune şi pâmă la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune”, se arată în prezentarea Termocentralei Mintia, de pe pagina electronică a acesteia. În 2021, activitatea termocentralei a fost oprită.

Comentarii FB

comentarii


TAG


One thought on “Termocentrala Mintia a fost scoasă la vânzare

  1. Manea Laurean

    O masura pe care o asteptam de mult ,se putea demara inca din 2015 cand s-a vazut ca retehnologizarea de la grupul 3 nu afost o mare reusita.Este vorba de o viitoare termocentrala cu puterea in banda de 800 MW ( nu de 800 MWh ) dar nu se spune care este sursa regenerabila. Vom vedea.Important este ca investitorul sa detina cel putin 1600 milioane de euro cu care sa porneasca grupurile pe gaz si asta cat mai repede pana nu moare economia.Steaua de pe Mures sa se numeasca Pasarea PHOENIX.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.