Țebea 2017 – mai palidă, mai obosită

Trecu și sărbătoarea națională de la Țebea, mai plăpândă ca în alți ani, mai lipsită de interesul politicienilor – deh, nu e an electoral! -, ca un târg comunal mai mare, cu câteva (puține) vedete, evident politice. Poporul, mai răruț anul acesta, s-a concentrat pe grătare și zorzoane, în așteptarea spectacolului de folclor, conducătorii s-au concentrat să termine rapid partea oficială, cu depuneri de coroane și figuri pătrunse de importanța evenimentului, pentru a se scălda,oarecum, în mulțime.

Cum spuneam, nefiind an electoral, interesul politicienilor de a aduce popor la sărbătoare și chiar cel de a veni la Țebea a fost extrem de scăzut. Dintre „marii lideri”, și-au făcut apariția președinții de la PSD și PNL, Liviu Dragnea și Ludovic Orban. În rest, linia a doua, a treia, a patra și tușele din formațiuni.

Președintelui Iohannis se pare că i-au ajuns două ture de fotografii în Retezat, din vară, astfel încât nu cred că mai dă prin județul Hunedoara decât la viitoarele alegeri prezidențiale. Tăriceanu, fu și el, recent, la Sarmizegetusa, așa că nu se face să insiști. Băsescu l-a trimis pe Eugen Tomac. Mulți au folosit resursele locale de cadre, să nu spună lumea că nu-s la apel. Nici măcar Gigi n-a venit!… Mais où sont les fêtes d’antan?!

Câștigător al concursului de imagine politică Țebea 2017 a fost, de departe, PSD, care a împânzit spațiul sărbătorii, inclusiv cu resurse din capitală, și, mai ales, a beneficiat de primirea „prezidențială”, cu gardă și onor, a liderului Liviu Dragnea.

În rest, aceleași corturi politice cu ofertă de sărbătoare, fiecare după puteri, aceeași vânzoleală fără direcție prin târg și, desigur, muzică populară de ținut în viață spiritul național.

Câteva imagini de la Țebea 2017 punem aici, să rămână ceva, totuși, în amintire.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători