Tatra Mică – o destinație de vară accesibilă

Pentru că de multe ori briza mării nu este suficientă pentru a domoli canicula verii, vă propunem astăzi o vacanță estivală răcoroasă la munte. Și nu oriunde, ci în Slovacia, în munții Tatra Mică. De ce tocmai acolo? Pentru că e foarte frumosa acolo, pentru că veți descoperi vârfuri alpine, pășuni și lacuri glaciare, peșteri, poteci, cel mai mare lac de acumulare din Slovacia, chiar și un aqualand – cel mai mare din Europa Centrală și, nu în ultimul rând pentru că este o destinație ieftină de vacanță la munte.

 

Nizke Tatry

Tatra Mică (Nizke Tatry) este un lanț muntos care face parte din Carpații de Vest, așa cum mai este denumit lanțul Tatra. Cel mai înalt vârf al Tatrei Mici este Dumbier, 2043 metri. Cel mai cunoscut este vârful Chopok, datorită accesului facil prin instalații pe cablu. Poarta de acces în Tatra Mica este orasul Liptovski Mikulas, un fel de Brasov cu doar cca 35.000 de locuitori, situat însă în imediata vecinătate a lacului de acumulare Liptovska Mara. Infrastructura din Tatra Mică face accesibile mai multe zeci de km de părtii de schi. Stațiunea Jasna este cea mai cunoscută, fiind înscrisă în galeria stațiunilor de schi de renume mondial. Zona cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic este Demanovska Dolina (Valea Demanova), unde se află cele mai multe facilități pentru oaspeți.

Ca destinație de vară, Tatra Mică are un sistem de cabluri funcționale, poteci, piste de ciclism montan care o fac egala oricărui masiv din Alpii Austrieci, la prețuri decente.

 

Recomandările noastre

Algeți o cazare în zona Demanovska Dolina. De aici totul este aproape, fie că vorbim de peșteri, lacuri sau piscuri. Dacă vă plictisiți, puteți da o fugă în în Tatra Mare, situat la câteva zeci de km, sau trece granița spre a vedea orașul polonez Zakopane.

Însă plictiseala nu e la ea acasă în Tatra Mică. Recomandăm un sejur de măcar o săptămână, cu cazare la una dintre multele pensiuni, hoteluri sau cabane din zonă. Cumpărați din timp, pe net, de pe www.gopass.sk tichetele pentru telecabinele pe care le veți folosi si pentru intrarea la Tatralandia, cel mai mare Aquapark din Europa Centrală. Astfel săpcați de cozi și aglomerație.

Optați pentru cazare doar cu mic dejun, sau self-cattering. Așa veți avea libertate de mișcare în zonă, fără a avea ore fixe de masă sau meniu fix. Sunt destule locuri unde puteți mânca și bea.

Faceți deplasarea cu mașina personală, tot pentru o mai bună libertate de mișcare, însă dacă ajungeți cu trenul, transportul în comun este o opțiune mai mult decât decentă, chiar dacă uneori limitată.

Stabiliți de acasă traseele sau activitățile din vacanță. Slovacia știe să se promoveze, un simplu search vă va duce în micul paradis de acolo.

 

Musai de văzut

Lacul de acumulare Liptovska Mara

Vârful Chopok

Peștera Jeskyne

Podul natural Ohniste

Lacul Vrbicke

Peștera de gheață Demanovska

Aquapark Tatralandia

 

Buget pentru o săptămână

Încerc o schiță de buget pentru o săptămână în Demanovska Dolina, 2 persoane, cazare în regim self catering, transport cu mașina personală, prețuri valabile pentru luna august 2019.

Cazare se găsește de la 200 de euro pentru un studio sau o cabanută, cu baie și chicinetă proprii până la câteva mii de euro pe noapte pentru un chalet. O masă la un restaurant normal este 5-6 euro/persoană. O cină pentru două persoane, cu trei feluri de mâncare plus un pahar de vin te duce la un 25-30 de euro. O bere în restaurant la halbă face 1,5 euro, la fel ca o cafea. O cola sau alt suc este 1,25 euro.

În supermarket, preturile sunt aproape similare cu cele din România, de multe ori mai mici.

Distanța de la Deva pană în Demanovska Dolina este de cca 680 de km, deci cam 180 de euro combustibilul.

Carduri de acces pentru două persoane la trei isntalații de cablu și la Tatralandia: 135-140 euro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva