Târgul de produse tradiţionale revine la Petroşani

După ce ediţiile anterioare s-au dovedit un adevărat succes, iar localnicii din întreaga Vale a Jiului s-au înghesuit la standurile cu delicioasele produse, municipalitatea din Petroşani organizează şi în acest an “Târgul de produse tradiţionale”.

Producătorii sunt aşteptaţi, din nou, la Petroşani în luna octombrie, acolo unde aleşii locali organizează cea de a cincea ediţie a Târgului de produse tradiţionale, eveniment pentru care s-au alocat din bugetul local 15.000 de lei. Iar pentru participanţi se pregătesc şi în acest an delicoase produse tradiţionale momârlăneşti – tocană de oaie şi păsat – care vor fi împărţite de organizatori, la fel ca şi la ediţiile precedente. “La acest eveniment participă producători din Valea Jiului şi din alte zone ale ţării, iar produsele, precum sloiul de oaie, cozonacii tradiţionali şi brânza autohtonă sunt certificate şi au fost premiate la târgurile de profil naţionale şi internaţionale. Participanţii la eveniment se vor putea delecta cu preparate din carne, din lapte, produse de panificaţie specifice zonei”, a explicat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva