Tânărul din Petroşani rănit la Colectiv a murit

Tânărul de 22 de ani din Petroşani, rănit în incendiul de la Colectiv a murit în această dimineaţă. Radu Sienerth a fost internat la Spitalul Floreasca din capitală.

 Radu Sienerth lupta pentru a supravieţui încă din 30 octombrie, când a ajuns de urgenţă la spital în stare gravă. Tânărul suferise arsuri grave, inclusiv ale căilor respiratorii. Tânărul de 22 de ani din Petroşani a luat parte la programul de Internship al Guvernului României, lucrând ca intern la Ministerul Economiei. De asemenea, s-a remarcat prin participarea la o serie de olimpiade şi comunicări ştiinţifice în cadrul ciclurilor gimnazial şi liceal, precum şi la o serie de conferinţe pe teme economice şi de dezvoltare antreprenorială organizate la nivelul universităţii. Pe plan profesional, a activat în domeniul consultanţei financiare la o bancă de top din România şi a efectuat un stagiu de practică la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Când a izbucnit incendiul din Colectiv, Radu se afla cu alţi doi prieteni în club. Doi dintre ei au reuşit să iasă la timp, însă Radu a fost prins în infern. A ajuns la Spitalul Floreasca în stare gravă. În această dimineaţă a pierdut lupta cu viaţa.

Numărul victimelor a ajuns astfel la 64 de morţi. În catastrofa de la Bucureşti au mai murit două tinere din judeţul Hunedoara, Maria Vulcu, în vârstă de 29 de ani şi Simona Livia Stan din Lupeni.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Tânărul din Petroşani rănit la Colectiv a murit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce au decis magistrații în dosarul „matriței din Sarmizegetusa Regia”. Soluția dată la cererea de recompensă depusă de o tânără         Consiliul Județean Hunedoara va susține salariile paramedicilor Asociației Salvital – SMURD         BISERICA ROTONDĂ DE LA GEOAGIU         Transalpina Pădurenilor. Cum arată noua șosea din munții Hunedoarei, după finalizare         ALERTĂ. Peste 70 de cazuri noi de Covid 19 în județul Hunedoara         Angajat al Minei Lupeni, infectat cu noul coronavirus         Ecaterina Andronescu: „Nu sunt de acord să eliminăm educația tehnologică!”         După 16 ani și 4 mandate de primar, Gheorghe Ile se retrage din cursa electorală         Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral         Începe distribuirea unor produse alimentare destinate anumitor categorii de persoane din Deva         Muncă la negru pe șantierul căii ferate Simeria – Gurasada         Din bugetul județului Hunedoara se va amenaja un compartiment destinat tratării pacienților cardiaci critici         CJ Hunedoara: Încă 3 milioane de lei pentru drumurile județene         CJ Hunedoara va finanța închiderea deponeului neconform de la Vulcan         Ioan Emanuel Clej (ALDE) candidează la funcția de primar al Devei