4.8 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Tânărul din Călan care și-a aruncat iubita de pe fereastră, mărturie halucinantă

În luna septembrie, Curtea de Apel Alba Iulia va pronunța, la următorul termen de judecată, sentința finală în dosarul în care Florian Matei (20 de ani) a fost acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul trei al unui bloc din Călan.

În procesul judecat, pe fond, la Tribunalul Hunedoara, bărbatul din Călan inculpat pentru tentativă de omor, a fost condamnat la cinci ani de închisoare și la plata unor daune morale de 10.000 de euro către victima sa.
Florian Matei a fost arestat și pus sub învinuire după ce în seara de 5 februarie 2022, în timp ce se afla în locuința unchiului său, împreună cu partenera sa în vârstă de 18 ani, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o pe aceasta cu pumnii și picioaree.
„După ce a observat că era plină de sânge și nu mai mișca, a ridicat-o și a transportat-o afară din locuință, până la capătul holului de la etajul trei, în balcon, aruncând-o pe persoana vătămată peste balustradă, de la o înălțime de 9,6 metri față de sol. În urma agresiunilor și căderii acesteia de la înălțime, i-au fost provocate leziuni și fracturi care au necesitat 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, punând în primejdie viața persoanei vătămate”, se arată în rechizitoriu.
Un vecin care a auzit gălăgie, a ieșit din locuință și l-a întrebat pe tânăr ce a făcut. „Ce să fac? Am aruncat-o pe … jos”, i-a răspuns acesta, potrivit declarațiilor martorului. Vecinul, surprins de cele auzite, l-a întrebat dacă spune adevărul, moment în care Matei i-a răspuns pe un ton liniștit că da, afirmând în continuare că: „Dă-o în… , merg la pușcărie. Am aruncat-o de la etajul 3, dă-o în… , să moară!”
La scurt timp, la fața locului a ajuns echipajul medical, care a transportat-o pe victimă la spitalul din Hunedoara. Ulterior, pentru a-i salva viața, medicii au decis ca tânăra să fie transferată la o clinică din Timișoara, unde a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. În fața instanței, bărbatul a recunoscut faptele, pentru a putea beneficia de reducerea cu o treime a limitelor legale de pedeapsă. Acesta se află, în prezent, în Penitenciarul Aiud.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/