Tânărul care a jefuit Castelul Corvinilor a fost trimis în arest la domiciliu

Tribunalul Hunedoara a admis contestația depusă de Gabriel Gal, tânărul acuzat că a furat peste 170.000 de lei din Castelul Corvinilor, față de decizia instanței Judecătoriei Hunedoara care a refuzat eliberarea acestuia din arest preventiv. „Instanța a înlocuit măsura arestării preventiva luată față de inculpat cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29 mai 2017, până în data de 27 iunie 2017”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara. Soluția este definitivă.

Gabriel Gal (30 de ani) este cercetat penal pentru spargerea Castelului Corvinilor, în noaptea de 1 spre 2 mai. Ţinta a fost casa de bilete din incinta monumentului medieval, de unde au fost furate încasările pe patru zile de la miile de turişti care au vizitat monumentul istoric în mini-vacanţa de 1 Mai. Tânărul din Hunedoara a fost reținut patru zile mai târziu, fiind acuzat de furtul celor peste 170.000 de lei. El s-a accidentat la escaladarea zidurilor monumentului istoric, fracturându-şi piciorul. În noaptea de 1 spre 2 mai a fost preluat de o ambulanţă, din zona Castelului Corvinilor şi transportat la spital. Ulterior a fost operat, având dublă fractură la gleznă. Asupra lui nu s-au găsit bani, în noaptea internării, iar bărbatul le-a declarat medicilor că a fost victima unei încăierări şi nu a căderii de la înălţime. În urma unei perchezţii efectuate în locuinţa sa au fost găsiţi 1.800 de lei.Gabriel Gal are antecedente penale, fiind condamnat pentru furturi comise în afara ţării. În noaptea în care ar fi avut loc spargerea, un agent de pază se afla în Castelul Corvinilor, dar bărbatul a susţinut că nu a observat nimic până a doua zi dimineaţa. Cinci amenzi au fost date de Poliţia Hunedoara primăriei, firmei de pază şi agentului de pază, faţă de disfuncţionalităţile constatate în privinţa pazei obiectivului turistic. Valoarea lor se ridică la 4.200 de lei. Între timp, casa de bilete a Castelului Corvinilor a fost protejată cu gratii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident