Tânăr prins după ce a încercat să fure mașina unui agent de curierat

357

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, joi, prin S.N.U.A.U. 112, de un către un tânăr în vârstă de 25 de ani din municipiul Deva, în calitate de angajat al unei societăţi de curierat, cu privire la faptul că, în cursul aceleași zile, în jurul orei 19:17, un tânăr a încercat să îi sustragă autoturismul proprietate personală, pe care îl folosește în activitatea de curier. 

Autoturismul era parcat în fața unei clădiri situat pe bulevardul Decebal din municipiul Deva, pe perioada cât curierul urma să efectueze o livrare. Tânărul a urcat în mașină, încercând să plece cu ea.

Poliţiştii ajunşi la fața locului au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Certeju de Sus, judeţul Hunedoara, ca fiind prezumtivul autor, urmând a se efectua cercetările care se impun în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor acestui eveniment.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt în scop de folosință.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.