Sute de capace de canal au fost furate în Valea Jiului

Peste 200 de capace de canal au fost furate în orașele din Valea Jiului, iar furturile s-au intensificat în perioada august – septembrie, potrivit reprezentanților societății Apa Serv, care administrează rețeaua de apă și canalizare din zonă.

„Furtul capacelor de canalizare creează un real pericol pentru siguranța cetățenilor, având în vedere riscul ridicat al producerii de accidente și daune pentru conducătorii auto și pietoni, pe lângă situațiile de disconfort și nesiguranță amplificată în rândul cetățenilor”, informează societatea de apă și canalizare.

Trei – patru capace metalice sunt furate zilnic în orașele miniere, potrivit reprezentanților acesteia, iar pentru a reduce costurile înlocuirii lor, gurile de canal sunt acoperite cu plăci de beton.

Foto: ARHIVĂ

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului