Supraviețuitorii satelor părăsite din jurul Lacului Cinciș

3707

În cele şase decenii de la înfiinţarea lacului de acumulare Cinciș, înfăţişarea locurilor din împrejurimile sale a trecut prin transformări radicale. Pădurea a înghiţit aproape complet satele Mosoru, Ţaţa, Mladin, Tătăuş, Curpenii Silvaşului şi Valea Tâlharilor. Deşi se află la mai puţin de 20 de kilometri de Hunedoara, unele cătune mai sunt locuite de câte-o familie, în timp ce altele au fost complet abandonate.

În singura casă locuită din Valea Tâlharilor un cătun şters de pe harta României, aflat în apropiere de lacul Cinciş şi de  Ghelari mai trăiesc Maria (78 de ani) şi fiul său.

„Erau peste 20 de gospodării aici, în Valea Tâlharilor, înainte de construirea barajului.Un drum trecea prin sat, cobora prin cătunul învecinat Tătăuş, până la satele de pe Cerna. De acolo, ne era uşor să ajungem la Hunedoara. Apele au inundat satele din vale şi vechiul drum, iar locurile acestea au rămas izolate. În trecut erau pline de viaţă. Oameni oricum au tot plecat de aici, nu au putut sta fără apă, fără drum, fără să aibă unde lucra aproape. Soţul meu a murit acum 21 de ani, iar eu am rămas aici cu unul dintre fiii mei, în mijlocul pădurii”, povesteşte bătrâna. Maria spune că s-a obişnuit cu viaţa în sălbăticie, chiar dacă noaptea câinii săi o trezesc adesea, anunţând trecerea mistreţilor, a căprioarelor şi a lupilor.

Drumul spre casa Mariei trece prin satele Ghelari şi Grâne şi se afundă în pădure, transformându-se într-o potecă din ce în ce mai ascunsă de litieră cu cât oaspeţii locului se apropie de lacul Cinciş, aflat în vale. Alte drumuri de pământ taie versanţii în mai multe direcţii însă nu duc decât spre zonele unde au fost exploatări forestiere. În vale, mai aproape de lac, printre alte case pustii, se află singura gospodărie locuită din Tătăuş.

Aici trăiesc, într-o casă ridicată la începutul secolului trecut fraţii Goia – doi bărbaţi şi o femeie, ultimii localnici ai aşezării de pe malul sălbatic al Cincişului. La fel ca în Valea Tâlharului, un izvor aflat la rădăcina unui copac este folosit ca sursă de apă. Zona a fost electrificată din anii ´50, când în Tătăuş şi satele din împrejurimi locuiau zeci de familii.

Mai mult noroc au avut localnicii din Dealu Mic, ascuns şi el în pădure, pe coama unui deal, la coada lacului de acumulare. Un drum forestier care urcă spre Dealu Mic, de la intersecţia cu Drumul Judeţean Hunedoara – Lacul Cinciş – Topliţa, a fost asfaltat în ultimii ani, iar cele câteva familii rămase în sat se pot bucura că au fost scoase parţial din izolare.

„Au rămas o mulţime de case pustii, pe crestele dealurilor, la care se ajunge cu greu prin pădure. În alte cătune au mai sunt doar bătrâni, oameni necăjiţi, care nu şi-au mai părăsit casele. În trecut munceau la minele de fier din Ghelari şi Teliuc, ori aveau grijă de animale şi de gospodării”, relata Maria din satul Dealu Mic.

Un alt drum intră în pădure de la marginea satului şi urcă spre Ghelari, trecând prin împrejurimile cătunelor Tătăuş şi Valea Tâlharilor şi prin Grâne, însă a rămas inaccesibil autoturismelor. Pe jos, oamenii îl pot parcurge într-o oră, dar riscă să se rătăcească, dacă nu cunosc traseul

Câteva familii mai locuiesc permanent în satele Goleş şi Mladin (comuna Topliţa) din Ţinutul Pădurenilor, înfiinţate pe creste, deasupra Cernei. O şosea a fost construită recent şi până la Goleş, însă localnicii spun că lipsa reţelei de apă rămâne cauza principală pentru depopularea aşezării.

În cătunul Mosoru, aflat pe o altă creastă, nu a mai rămas niciun locuitor din cei peste 50 câţi număra la mijlocul secolului trecut. Câteva case de cărămidă, părăsite, şi ruinele unei şcoli mai pot fi văzute pe munte, la capătul unui drum forestier care porneşte de la coada lacului de acumulare.

De aproape jumătate de secol, satul Curpenii Silvaşului din Munţii Poiana Ruscăi a rămas nelocuit. Mai are câteva case goale şi o biserică ruinată, pe care ctitorii au scris: „Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îmbrăcat pe veci în 1942”. Drumul lui s-a acoperit cu uscături prăbuşite din pădure şi de vegetaţie şi a devenit cu timpul de nerecunoscut, iar puţini străini se mai încumetă să-l străbată.

La coada lacului Cinciş, unde râul Cerna coteşte printre versanţi şi se revarsă în lacul de acumulare, se află ruinele satului dispărut Baia Craiului şi ale celor două biserici ale sale. Vechile construcţii din pădure sunt izolate de apă pe de-o parte şi de dealul abrupt de cealaltă, iar călătorii pot ajunge la ele, cu barca sau pe jos, după un drum de circa 30 de minute prin pădurea de pe malul Cernei. Fostul sat Baia Craiului păstrează ruinele unei biserici ctitorite de împărăteasa Maria Tereza în secolul al XVIII-lea şi a unei biserici ortodoxe veche de peste un secol.


Baia Craiului.

Natura a înghiţit gospodăriile abandonate din cătunul Ţaţa, ascuns în pădurile care înconjoară Lacul Cinciş. Doar una dintre ele mai este locuită, în timp ce alte cel puţin zece case au fost părăsite de oameni, unele fiind lăsate în voia sorţii de mai multe decenii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.