Ștrandul Municipal din Deva își închide porțile

Duminică, 16 septembrie 2018, este ultima zi în care Ștrandul Municipal din Deva este deschis în acest sezon estival.

Cei care doresc să se mai bucure de soare și de apa limpede din bazine, mai au la dispoziție patru zile. Duminică la ora 20:00, baza de agrement își închide porțile.

Devenii au avut la dispoziție pe toată perioada verii, în incinta ștrandului: patru bazine cu apă, duşuri, cabine de schimb, terase şi puncte de alimentaţie publică, terenuri de volei, fotbal, zonă de fitness.

În incinta ştrandului a funcţionat „Biblioteca de vară”, un punct de închiriere cărţi al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”, un punct de prim-ajutor de la Crucea Roșie și un punct de salvamari. La stația de radioficare din incinta ștrandului, clienții au putut asculta postul de radio local Big FM care a difuzat muzică și unde s-au organizat concursuri pe întreg sezonul estival.

Ștrandul Municipal din Deva a fost administrat pe perioada verii de Biroul Baze Sportive și de Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva. De curând, Ștrandul Municipal Deva, Dog Park-ul, Skate Park-ul și Baza de Agrement de la Bejan au trecut în administrarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carduri europene de sănătate în duplicat pentru hunedoreni, din 7 februarie         APEL LA RAȚIUNE CU DEGETUL PE RANĂ. Poliţia de Patrimoniu dă în clocot         CU TRIMITERE LA VALEA JIULUI. Pactul Ecologic European, o mare provocare pentru România         Accident grav pe DN 76. BMW făcut praf de un autotren         Peste 250.000 de arbori au fost retezați de pe malul Lacului Gura Apelor, în Retezat         Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier