Ştiri pe scurt

Mai rar aşa simţ civic

Ieri, în jurul orei 13.00, la sediul Poliţiei Municipiului Brad s-a prezentat o femeie în vârstă de 45 de ani, din localitate, care a sesizat faptul că a găsit în faţa Oficiului Poştal din urbea de pe Ţara Zarandului un portofel ce conţinea suma de 200 de euro, 234 de lei şi mai multe documente de identitate. Pe baza documentelor de identitate, poliţiştii au identificat proprietarul portofelului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Dobra, care a scăpat portofelul în momentul în care a ieşit de la o patiserie de lângă oficiul poştal. Poliţiştii au returnat portmoneul proprietarului şi au felicitat persoana care l-a predat, pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Încep lucrările la reamenajarea Pieţei Arras

81695957Astăzi, de la ora 12.00, Primăria municipiului Deva va preda amplasamentul, odată cu emiterea ordinului de începere a lucrărilor de amenajare a Pieţei Arras, din zona Lido-Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara. Proiectul, susţinut din fonduri nerambursabile, este primul dintre cele şase ce vizează reabilitarea urbană şi care vor fi implementate în acest an în municipiului Deva, finanţate prin programul Operaţional Regional 2007-2013. La eveniment şi-au anunţat participarea primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, directori şi şefi de servicii din cadrul Primăriei, proiectantul lucrării, şeful de şantier şi alţii.

Accident la Căstău

O femeie în vârstă de 34 ani, din satul Căstău, comuna Beriu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 705 A, pe raza localităţii în care domiciliază, a surprins şi accidentat un concetăţean de-al său, un bărbat de 63 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a bărbatului, care a fost transportat la Spitalului Municipal Orăştie pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Atelier de lucru

Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Hunedoara, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara, a Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara şi al Camerei Agricole Hunedoara, organizează astăzi, la Sala de Conferinte a DSVSA Hunedoara – Deva, începând cu ora 14.00, un atelier de lucru cu tema „Atestarea şi promovarea produselor tradiţionale”. La manifestare vor mai participa, printre alţii, Dorin Gligor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, şi Dan Stoian, administratorul public al judeţului.

Pe drumuri publice, cu maşină radiată din 2012

Cadrele Postului de Poliţie Certeju de Sus, au depistat în trafic, pe D.J. 761, pe raza localităţii mai sus menţionate, un bărbat în vârstă de 28 ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism neînmatriculat.În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul figurează, în evidenţele autorităţilor spaniole, radiat din circulaţie din data de 22 februarie 2012. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”         JUDEŢUL HUNEDOARA. Prefectul „bagă viteză” în birocraţii care se ocupă de Legile proprietăţii         ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. Semnarea contractului de colaborare între CS Hunedoara şi Academia Hagi         Moartea suspectă a unui localnic din Vulcan