Spitalul județean din Deva a intrat în carantină

112

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva intră oficial în carantină, începând de luni. Astfel, accesul aparținătorilor și al vizitatorilor este interzis în unitatea sanitară până la noi reglementări. „Măsura a fost luată de conducerea unității sanitare în cadrul eforturilor de prevenire a apariției și răspândirii noului virus COVID-19 (coronavirus), dar și a numeroaselor cazuri de gripă de tip A și B confirmate la nivelul SJU Deva. În plus, personalul medical al SJU Deva care revine, începând de astăzi, din concedii petrecute în țările în care se înregistrază infecții cu coronavirus (Italia, Thailanda, China etc) va rămâne acasă, în carantină, pentru 14 zile”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.
Sanatoriile de Pneumologie din Brad și Geoagiu nu au restricționat, deocamdată, accesul vizitatorilor, dar au luat măsuri de prevenire a apariției virusului (la intrarea în unitățile medicale există halate, măști, botoșei, dezinfectanți pentru mâini).
Sanatoriul din Geoagiu a cumpărat deja echipamente speciale pentru intervenție în cazul apariției unor cazuri de infecție cu coronavirus. De asemenea, la sanatoriul din Geoagiu sunt pregătite 22 de paturi pentru eventualii pacienți cu coronvirus care trebuie izolați, iar la sanatoriul din Brad există 18 paturi într-un corp de clădire separat de cel principal.

Și spitalele din Hunedoara și Petroșani au anunțat măsuri similare.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *