Spitalul din Deva se află într-o stare critică: „Medicii fac eforturi supraomenești”

Spitalul Județean din Deva se află într-o situație critică, din cauza numărului foarte mare de de persoane internate la ATI – COVID și în secțiile medicale „COVID”, a informat, luni, Prefectura Județului Hunedoara.

„La spitalul din Deva sunt ocupate toate locurile de la ATI și din secțiile care tratează pacienți pozitivi, cu simptome medii și grave. Cadrele medicale fac eforturi supraomenești pentru salvarea fiecărui pacient. Ambulanțele sunt nevoite să aștepte zeci de minute până la eliberarea paturilor pentru pacienții pe care îi transportă, iar la serviciul de urgență și la radiologie sunt examinați zilnic peste 100 pacienți. O mare parte a pacienților care prezintă forme grave este formată din persoane care au avut simptome de COVID 19 dar au apelat târziu la ajutorul medicilor, printre aceștia aflându-se și tineri, într-o mai mare măsură decât în urmă cu două săptămâni”, a transmis Prefectura Județului Hunedoara.

Medicii deveni spun că situația este critică, fiind aproape imposibil să transfere pacienți la alte spitale din județ din cauza numărului mare de bolnavi cu Covid 19 care sunt internați la unitățile medicale hunedorene. Totodată, la Spitalul Județean de Urgență sunt internați și pacienți neinfectați cu Sars-Cov-2, dar care au alte patologii, cărora li se acordă asistență medicală de specialitate.

„În județul Hunedoara, în ultimele 14 zile au decedat 69 persoane, media perioadei fiind de cinci decese pe zi. De asemenea, conform informațiilor primite de la DSP Hunedoara, în ultimele 14 zile, în medie sunt depistați în fiecare zi 146 persoane infectate cu Sars-Cov-2”, au precizat reprezentanții Prefecturii Hunedoara

Din cele 69 de orașe și comune ale județului, în 43 se înregistrează o incidență de peste trei cazuri la mia de locuitori.

Foto: Prefectura Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Spitalul din Deva se află într-o stare critică: „Medicii fac eforturi supraomenești”

  1. C

    Prefectul agronom poate sa lucreze si la spital, presupun ca are competente. Cati dintre acestia sunt cei vaccinati? Nu ni se comunica….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului