Șoseaua Hunedoara – Călan a fost inaugurată

278

Peste 30 de milioane de lei au fost investite, din fonduri europene, în modernizarea șoselei Hunedoara – Călan (DJ 687), în lungime de aproape 10 kilometri. Lucrările au început în vara anului 2019, iar joi, 25 noiembrie, Consiliul Județean Hunedoara a anunțat finalizarea acestora.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operational Regional POR 2014-2020 și a vizat modernizarea a 9,741 km de drum județean – DJ687, drum care asigura conectivitatea indirectă cu rețeaua TEN-T (DN 66 Simeria – Petrosani – Târgu Jiu – Filiasi) și prin intermediul DN66, cu Autostrada A1, prin : îmbunătățirea elementelor geometrice în plan, profil longitudinal si transversal, largirea părții carosabile în limite de proprietate; podețe noi propuse și decolmatarea celor existente, trotuare modernizate, bandă suplimentara pentru vehicule lente”, a informat Consiliul Județean Hunedoara. Pasajul peste calea ferată Simeria – Călan a fost reabilitat, în cadrul aceluiași proiect.

Șoseaua Hunedoara – Călan este doar un sector al Drumului Județean 687 Deva – Hunedoara – Călan. Din cei 13 kilometri ai drumului Hunedoara – Sântuhalm, doar trei au fost modernizați, complet, în zona de la ieșirea din municipiul Hunedoara. Pentru reabilitarea tronsonului rămas, până la Sântuhalm (Deva), autoritățile au solicitat fonduri prin Programul Național „Anghel Saligny”.

FOTO: CJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *