Şosea modernizată pe fonduri UE, la intrarea în Hunedoara

asfalt drumuri sosea hunedoara pod (8)Circa 2,3 kilometri de şosea de la ieşirea din Hunedoara spre Deva vor fi modernizaţi cu fonduri de la Uniunea Europeană, susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Dacă proiectul va fi aprobat, lucrările vor demara în primăvara anului viitor.

Recent Agenţia de Dezvoltare Regională a anunţat administraţia locală din Hunedoara că mai poate obţine finanţare pentru investiţie.„Este un proiect depus la Ministerul Dezvoltării încă din anulul 2009. El va intra la finanţare până la sfârşitul acestui an, în aşa fel încât să putem demara procedurile pentru începerea licitaţiei. Vor fi reabilitaţi 2,3 kilometri de drum la intrarea în municipiul Hunedoara, unde carosabilul va fi lărgit pe patru benzi. Proiectul nu include şi cele două poduri, de la intrarea în oraş. Pentru acestea, împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara am hotărât să facem un alt proiect cu finanţare de la UE, care să includă construirea altor poduri, cu patru benzi”, a declarat Viorel Arion, primarul Hunedoarei. Investiţia va demara în primăvara anului viitor, iar valoarea ei este estimată la 2,7 milioane de euro. Contribuţia de la bugetul local al Hunedoarei va fi de două procente din cheltuieli.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia