Șoferul unui microbuz de transport călători a fost prins băut la volan

Poliţiştii au depistat în trafic un bărbat în vârstă de  64 de ani din localitatea Batiz, care efectua transportul a 16 persoane în regim de cursă regulată, pe traseul Hațeg – Hunedoara, cu microbuzul aparținând  unui operator de transport rutier public de persoane din municipiul  Hunedoara, în timp ce avea o concentrație de 0,67 mg/l  alcool pur în aerul expirat. „În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii de către conducătorul auto a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste limita admisă”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara. Fapta conducătorului auto se pedepsește cu închisoare de la de la 2 la 7 ani, întrucât efectua transport public de persoane.

În zilele weekendului de Florii, poliţiştii au oprit pentru control peste 600 autovehicule, din care peste 150 destinate transportului rutier public de persoane. Cu prilejul controalelor efectuate, au fost aplicate 454 sancțiuni contravenționale, dintre care 245 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză (în 5 cazuri s-a constatat depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale admise în localitate).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu