Șofer băut și fără permis prins de polițiști după o urmărire pe străzile orașului

Polițiștii au urmărit pe DN 7 și în Orăștie un șofer care nu a vrut să oprească la semnalul agenților de la Serviciul Rutier. Bărbatul conducea un autoturism cu viteza de 65 km/h, pe raza localității Spini și nu a oprit la semnalul polițiștilor, iar aceștia au pornit în urmărire. După aproximativ opt kilometri, în municipiul Orăștie, autoturismul a fost oprit, iar polițiștii au stabilit că a fost condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Deva. „În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Șoferul va fi cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, fără deținerea permisului corespunzător. A fost amendat pentru că a consumat băuturi alcoolice, pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor și s-a  angajat în trei depășiri neregulamentare. De asemenea, nu a putut prezenta o asigurare RCA valabilă a autoturismului.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!