Soarta tristă a gării Hațegului, cu o istorie de peste un secol

Până la începutul anilor 2000, oraşul Haţeg a fost traversat de calea ferată Subcetate – Caransebeş, inaugurată în 1908 şi faimoasă pentru sectorul dotat cu cremalieră. La începutul secolului trecut a fost construită şi gara Haţegului, o clădire de epocă în faţa căreia se întindeau cinci linii ferate.

Circulaţia trenurilor pe calea ferată Subcetate – Caransebeş a fost închisă, pe bucăţi, de la sfârşitul anilor ´70. Primul sector, de circa 10 kilometri, între Bouţari şi Sarmizegetusa, a fost scos din uz în 1978, al doilea pe distanţa Haţeg – Sarmizegetusa, la mijlocul anilor ´90, iar al treilea, între Bouţari şi Caransebeş, în 2012. Doar câteva trenuri de marfă au mai circulau uneori, între localităţile învecinate Haţeg şi Subcetate, până la începutul anilor 2000.

La peste două decenii de la închiderea circulaţiei feroviare, gara Haţeg a rămas pustie. În faţa ei, peronul şi liniile ferate ruginite au fost acoperite cu buruieni. Faţadele monumentului vechi de peste un secol s-au scorojit, tocăria a putrezit, iar acoperişul a suferit stricăciuni. Foişorul de lemn al gării, ridicat odată cu clădirea, a rezistat timpului deşi se află şi el într-o stare avansată de degradare. Liniile ferate şi câteva instalaţii feroviare se mai întind pe câteva sute de metri în stânga şi în dreapta clădiri.

Calea ferată Subcetate (Haţeg) – Caransebeş a fost construită în primul deceniu al secolului XX, pentru a lega Ţara Haţegului şi bazinul carbonifer al Văii Jiului de centrul metalurgic de la Reşiţa şi de prima cale ferată a cărbunelui din Banat, Oraviţa-Baziaş. La sfârşitul anului 1908, cei aproape 80 de kilometri ai tronsonului feroviar au fost daţi în folosinţă, după trei ani de la începerea construcţiei acestuia.

Datorită declivităţii mari a traseului, pe o porţiune de aproape 10 kilometri, care porneşte din apropierea satului Bouţari (Caraş-Severin), traversează „Porţile de Fier ale Transilvaniei“ şi coboară în depresiunea Haţegului, la Sarmizegetusa, calea ferată a fost dotată cu cremalieră, o instalaţie complexă care ajuta locomotivele să urce pantele. Pe sectorul cremalierei, circulaţia trenurilor avea reglementări speciale, vitezele fiind limitate la 8 km/h la urcare şi 12 km/h la coborâre. Vagoanele erau tractate de locomotive cu abur, de construcţie specială, realizate de societatea Florisdorf din Viena. Garniturile erau îngrijite şi păstrate în depoul gării de la Subcetate, traversată şi de calea ferată Simeria-Petroşani.

De-a lungul timpului, calea ferată unică în România a stârnit curiozitatea străinilor, iar câteva documentare de televiziune, realizate în anii ’60 de jurnalişti occidentali, i-au păstrat memoria vie.  În acei ani, calea ferată Petroşani – Târgu-Jiu, care traversa Defileul Jiului prin aproape 50 de tuneluri şi polate, era electrificată, iar sfârşitul clasicelor locomotive cu aburi se apropia. În anul 1978, după şapte decenii de la inaugurare, segmentul de circa 10 kilometri dintre staţiile Bouţari şi Sarmizegetusa, pe care fusese instalată cremaliera, a fost închis circulaţiei pentru totdeauna.


Calea ferată cu cremalieră Haţeg – Caransebeş. Ilustrată de la începutul secolului XX. Leopold Adler.

În anul 1995 a fost închis circulaţiei şi tronsonul feroviar Haţeg-Sarmizegetusa, iar câţiva ani mai târziu, calea de rulare a fost dezafectată, iar clădirile staţiilor CFR, abandonate.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului