Soarta indecisă a „mafiei fierului vechi”: zece ani de procese

Tribunalul Bistriţa judecă încă din anul 2007 dosarul „mafiei fierului vechi din Hunedoara”, destructurată în 2006 în urma unor acţiuni coordonate de Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi.

Circa 40 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, dar în cei peste 10 ani de la începerea procesului, magistraţii nu au reuşit să audieze părţile implicate în proces. Între imp, mai mulţi inculpaţi au murit. La ultimul termen, cauza a fost amânată „la data de 3 noiembrie 2017, orele 10:00 pentru citarea moştenitorului unui inculpat decedat”, a informat tribunalul Bistriţa Năsăud. Procesul este judecat încă pe fond, iar până la finalizarea lui, sunt şanse mari ca multe dintre infracţiunile de care au fost acuzaţi inculpaţii să fie prescrise.

Potrivit rechizitoriului, la începutul anilor 2000, bandele de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor, precum şi angajaţi ai unor firme de pază au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi, în dauna combinatului siderurgic din Hunedoara. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi ale poliţiştilor şi ofiţerilor DIICOT, când peste 50 de hunedoreni au fost ridicaţi şi duşi la audieri, iar ulterior cei mai mulţi dintre ei au fost arestaţi.

Procurorii susţineau în rechizitoriu că după preluarea SC Mittal Steel SA Hunedoara în anul 2004 de către Arcelor Mittal, s-au înmulţit exponenţial furturile de materiale feroase şi neferoase din incinta combinatului, devenind în scurt timp un fenomen de amploare, incontrolabil de către autorităţi, ce aducea o perturbare deosebit de gravă activităţii societăţii, cu pagube materiale cifrate la câteva milioane de euro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației