„Silvicultorii” hunedoreni se pregătesc de vânătoare

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara fac pregătiri serioase pentru vânătoare. Aceştia vor să cumpere cartuşe de vânătoare cu glonţ şi alice de aproape 6.000 de lei.

vanatoare_mistretDirecţia Silvică Hunedoara a pus la bătaie 5.500 de lei pentru cumpărarea de cartuşe de vânătoare cu glonţ şi alice pentru recoltarea vânatului. De fapt, „silvicultorii” hunedoreni se pregătesc la cel mai serios mod de vânătoare, mai ales că vânătoarea la mistreţi a şi început deja. Potrivit datelor oficiale, numai în Valea Jiului vor fi „recoltaţi” – adică împuşcaţi – 23 de mistreţi. Animalele fac pagube însemnate în gospodăriile oamenilor, aşa că intervenţia vânătorilor este privită cu indulgenţă de cei ale căror recolte au fost distruse de porcii mistreţi. Sălbăticiunile vor fi vânate  în zonele Peştera Bolii, Auşelu şi Răscoala.

Şi urşii au început să dea atacul în livezile situate la poalele munţilor, însă, din fericire, în ultima perioadă s-a vorbit doar de distrugeri şi nu de atacuri asupra oamenilor. Pentru urşi, însă, nu există nici un ordin de „recoltare”. Anul trecut, pe lista  întocmită de responsabilii din domeniu au fost trecuţi 8 urşi, dar niciunul nu a ajuns până acum în bătaia puştii.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului