Şi-au propus să transforme fizica într-o materie atractivă pentru elevi

Profesorii de fizică din judeţul Hunedoara vor să schimbe percepţia elevilor despre această materie de studiu, în cadrul unui proiect finanţat de Romanian – American Foundation.

fizicaCâţi dintre noi pot spune cu mâna pe inimă că au îndrăgit, în şcoală fizica?! Cu siguranţă, destul de puţini, iar în timp percepţia asupra acestei materii nu s-a schimbat. Şi acum, majoritatea elevilor din România consideră fizica una dintre cele mai grele materii din şcoală şi foarte puțini dintre aceştia spun că o înțeleg sau că învață cu plăcere la orele de fizică. Iar aceasta este constatarea dascălilor care perdau fizica şi care şi-au propus să schimbe această percepţie. Nu mai puţin de 100 de profesori din Hunedoara, adică aproximativ 90% din numărul total al profesorilor de fizică din județ, s-au alăturat unui proiect pilot care schimbă modul de predare a fizicii în şcolile din România. În cadrul acesui program, Societatea Română de Fizică organizează o întâlnire unde se va discuta despre reforma predării fizicii în învățământul preuniversitar, care are loc vineri, începând cu ora 13.00, la sediul Inspectoratului Școlar Hunedoara. La eveniment vor participa Adriana Niculae – coordonator de proiect, Daniel Lazăr – inspector de specialitate,  Larisa Măgheruşan şi Mihai Bebu – profesori la Colegiul Național Decebal Deva, Carmen Botoş, profesoară la Școala Gimnazială Andrei Șaguna din Deva, precum şi elevi de gimnaziu din clasele celor trei cadre didactice.

Proiectul Reforma predării fizicii în învățământul preuniversitar este implementat în opt județe, incusiv Hunedoara, şi este finanțat de Romanian – American Foundation.  Societatea Română de Fizică (SRF) este o organizaţie apolitică, non-profit care strânge laolaltă cercetători şi profesori de fizică. SRF se doreşte a fi un factor dinamic în promovarea gândirii creative şi a ideilor noi pentru dezvoltarea ştiinţei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani