Sex cu o minoră de 13 ani în stadionul din Hunedoara

Procurorii au trimis în judecată un tânăr acuzat că a corupt o minoră de 13 ani, cu care a întreţinut relaţii sexuale în incinta stadionului din Hunedoara.

„Se constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul P. Florin. Instanţa dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat pentru infracţiunea de act sexual cu un minor”, a informat Judecătoria Hunedoara.

Tânărul are un cazier bogat, susţin procurorii. Florin Puşcaşu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar privind traficul de minore, alături de alţi patru hunedoreni. “Gruparea din care făceau parte avea ca activitate principală traficul de persoane pentru exploatare sexuală. Grupul format din patru bărbaţi a exploatat timp de un an cinci tinere minore, cu vârste de 13 – 16 ani, prin oferirea acestora către diverşi clienţi care solicitau servicii sexuale. Victimele erau obligate să practice prostituţia atât la domiciliile unor clienţi, cât şi pe Drumul naţional 7”, informau anchetatorii de la DIICOT, în 2013, când i-au arestat pe proxeneţi.

Florin Puşcaşu a mai fost anchetat pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie. Numele de Florin Puşcaşu este cunoscut procurorilor hunedoreni. Un alt hunedorean cu acelaşi nume se află, de asemenea, în închisoare, fiind condamnat că şi-a abuzat sexual fiica minoră. În 2013, Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat pe Florin Puşcaşu (45 de ani) la 15 ani de închisoare pentru viol. “Fiica bărbatului a reclamat faptul că tatăl său a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el împotriva voinţei sale, violul având loc cu o seară înainte, în jurul orei 18:00, în locuinţa comună. De asemenea, fata le-a mărturisit poliţiştilor faptul că tatăl său ar fi abuzat-o sexual în mai multe rânduri, încă de la vârsta de 8 – 9 ani”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi         „Ziua Curăţeniei”. Angajaţii DRÄXLMAIER au strâns trei tone de gunoaie de pe malurile Cernei         Accident pe bulevard în Hunedoara         Alegeri prezidențiale 2019. Cum s-a votat în județul Hunedoara. Iohannis pe primul loc         Alegeri prezidențiale 2019. Câți hunedoreni au votat duminică         Incendiu la un depozit de cărbune al preparaţiei Coroieşti din Vulcan         Ai o bucatarie mica? Tips & Tricks pentru a o organiza intr-un mod eficient!         Rușine! În ultima zi de guvernare, PSD a angajat ca director general la Societatea de Închidere a Minelor pe președintele PSD Petrila!         ”Comorile naturii” 2019. Elevi din 20 de localităţi s-au întrecut în cunoştinţe despre ariile protejate         VORBE, NU FAPTE! Protest cetăţenesc în Sântandrei, la „Zebra Morții”. Un an de când CJ Hunedoara a trâmbiţat un giratoriu care n-a mai apărut