Sentință după 13 ani în dosarul mafiei fierului vechi din Hunedoara

După aproape 13 ani de la începerea procesului așa-zisei mafii a fierului vechi din Hunedoara, Curtea de Apel Cluj Napoca a dispus rejudecarea dosarului numit „Hidra”, la tribunal. Sentința din 27 februarie 2019 este definitivă. În aceste condiţii, până la pronunţarea unei noi soluţii în dosar, prescrierea ar putea interveni pentru multe dintre faptele pentru care cei circa 40 de inculpaţi au fost judecaţi.

În urmă cu un an, printr-o sentință a Tribunalului Bistriţa Năsăud, 46 de inculaţi au primit pedepse de până la 14 ani de închisoare pentru infracţiuni săvârşite la începutul anilor 2000, în urma cărora au prejudiciat Combinatul siderugic din Hunedoara. Atunci, Raita Andrei Gheorghe, unul dintre foştii lideri ai grupărilor de hoţi de fier vechi a primit o sentinţă de 14 ani de închisoare, pentru infracţiuni de constituirea de grup infracţional organizat, tentativă de omor, tâlhărie, deţinere de droguri de mare risc, ultraj, furt calificat. Tot în procesul judecat pe fond Florin Dumitraş, considerat de anchetatori un alt lider al grupării, a primit şase ani de închisoare pentru constituirea de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la furt calificat, instigare la deţinerea de droguri, delapidare, spălare de bani. Gheorghe Ioniţă a primit cinci ani de închisoare pentru consituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat. Alţi 44 de inculpaţi au primit condamnări la pedepse între un an şi 11 ani şi şase luni de închisoare. Pentru doi inculpaţi, magistraţii au încetat procesul penal, după ce au decedat.

„Instanța admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud cu privire la inculpaţi (…) şi de către inculpaţii (…) împotriva sentinței penale nr. 7/F/05 februarie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi extinzând efectele apelurilor inculpaţilor şi cu privire la inculpaţii MS, RG, ND şi AC, o desfiinţează în întregime, cu excepţia soluţiilor de încetare a procesului penal faţă de inculpaţii FE şi SL (decedaţi) şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2019”, a informat Curtea de Apel Cluj Napoca.

Potrivit rechizitoriului dosarului din 2007, peste 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor, precm şi angajaţi ai unor firme de pază au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi. Fierul sustras  în flux continuu de pe platforma industrială, întinsă pe circa 200 de hectare, era vândut centrelor de colectare din Hunedoara, în număr de circa 40, la acea vreme. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de comisarul Traian Berbeceanu, care era şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi la care a participat procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara