Sentinţă. Averea lui Moloţ rămîne sub sechestru

104

Averea preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, rămâne sub sechestru.

Mircea-Ioan-Molot1Magistraţii Tribunalului Hunedoara, care au analizat contestaţia depusă de Mircea Moloţ, au respins solicitarea acestuia. Pe de altă parte, conform soluţiei pronunţate de Tribunalul Hunedoara, va fi sesizată Curtea Constituţională cu privire la la excepţia invocată de Moloţ în acest dosar.

Dosarul, înregistrat la Tribunalul Hunedoara, a avut termen în data de 14 mai, dar magistraţii au amânat cu o zi pronunţarea. Împotriva preşedintelui suspendat al CJ Hunedoara procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru trafic de influență, în formă continuată (2 acte materiale), luare de mită, în formă continuată, (21 acte materiale), luare de mită, luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, spălare de bani, în forma instigării (2 infracțiuni), conflict de interese, dar şi deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.

Potrivit legii, procurorii anticorupție au dispus sechestrarea tuturor bunurilor mobile și imobile ale lui Mircea Moloț pentru ca, în cazul în care acesta va fi găsit vinovat, prejudiciul calculat să poată fi recuperat. În acelaşi dosar cu Mircea Moloţ mai sunt cercetaţi şi vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint – pentru luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (4 acte materiale) şi spălare de bani, în forma instigării – precum şi oamenii de afaceri Vasile Axinte, Emanoil Milică Pup şi Robertto – Partik Venter.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.