Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 172 din Regulamentul Senatului, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova Dan Coman sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.