Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania

Maria Ştefănie, şefa inspectoartului Şcolar al Judeţului Hunedoara, Sorin Demeter, directorul Colegiului „Transilvania”, din Deva, o profesoară şi o angajată a IŞJ Hunedoara, au avut parte de o „delegație” de poveste în Tanzania, sub pretextul unui proiect în domeniul educaţiei.

Timp de o săptămână, cei patru au vizitat ţara din vestul Africii, trecând în revistă câteva şcoli. „O parte din cheltuieli au fost suportate din fondurile Colegiului, respectiv cele de transport, iar o parte din banii noştri”, a susţinut Sorin Demeter. Transportul asigurat de colagiul devean ar fi costat 700 de euro.

Maria Ştefănie a precizat că va organiza, joi, o conferinţă de presă în care va prezenta scopul călătoriei şi detalii legate de aceasta. Întrebat despre scopul ei, Sorin Demeter a mai precizat că excursia în Tanzania este benefică pentru elevii din Hunedoara şi pentru judeţ, însă mai multe detalii vor fi date de reprezentanţii IŞJ Hunedoara. „În perioada 1 – 9 februarie 2019 o delegaţie formată din patru membri a efectuat o vizită oficială în Regatul Unit al Tanzaniei. Am vizitat următoarele instituţii: VETA – Vocational Educational and Training Authority, Unique Academy, Halisi Secondary School şi Mwenge Local Vocational Centers.

De asemenea, am participat la o întălnire cu reprezentanţii Organizaţiei Ruuner Yetu, regiunea Mbeya, district Rungwe, care se implică în multe acţiuni de caritate şi de voluntariat.A fost o experienţă unică, de neuitat, o adevărată lecţie de viaţă! Oamenii din Tanzania sunt buni, ospitalieri, credincioşi şi foarte respectuoşi. Am fost impresionaţi foarte mult de respectul pe care copii şi tinerii îl au faţă de părinţii lor şi faţă de persoanele în vârstă: Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”, a informat reprezentanta Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania

  1. Profesor

    Aproape 9000 km intre Deva si Tanzania , deci aproape 18000 km. E o gluma excursia? Inadmisibil!

    Răspuns

Lasă un răspuns la Profesor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident grav pe șantierul magistralei de mare viteză, la Mintia. Un bărbat a suferit arsuri cu apă clocotită         Scene de violență extremă produse de un interlop din Vulcan         Râsu’-plânsu’ arheologiei. Concluziile bizare ale expertului care a stabilit valoarea matriței din Sarmizegetusa Regia         O fetiță de patru ani s-a prăbușit de la etajul al doilea al unui bloc din Deva         Cum a fost celebrată Ziua Drapelului Național în Deva și Hunedoara         Lansare proiect: „Construcţie şi dotare creşă nouă, strada Luminii, nr. 10, municipiul Orăştie”         Variante ieftine de vacanță – Serbia sau Bosnia         Peste 3.000 de tone de păcură vor încălzi municipiul Brad         Drumul spre cetatea dacică Piatra Roșie a fost asfaltat         Șase medii 10 în județ, la Evaluarea Națională         ATENŢIONARE PENTRU ȘOFERI. Traficul rutier va fi închis în weekend pe strada Hărăului         PRIMARUL DEVEI: „Susțin necondiționat orice demers menit a salva Termocentrala Mintia de la închidere!”         Program prelungit la “Paşapoarte”, doar dacă se impune         Ziua comunei Râu de Mori         Sărbătoarea Sânzienelor, păstrată în satele din Munții Orăștiei         Lansarea implementării proiectului: „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuințe M1 – Aleea Crizantemelor din municipiul Deva“, cod SMIS 117069         Podul verde al Autostrăzii Lugoj – Deva, din ce în ce mai animat         Un adolescent în vârstă de 16 ani a distrus trei autoturisme         Afacerea unui contrabandist pusă pe butuci         Tragedie pe calea ferată, în stația Aurel Vlaicu. A murit o copilă de opt ani