Şef nou. Constantin Jujan este, de astăzi, boss-ul CEH

Acesta a îndeplinit, în ultima vreme, funcţia de director al Minei Petrila

jujanConstantin Jujan, noul director general al Complexului Energetic Hunedoara, îşi preia astăzi postul de conducere. La Petrila, unitate extractivă condusă până acum de acesta, va fi desemnat un nou director.

Alt preşedinte şi la Consiliul de administraţie

Consiliul de Administraţie al CEH l-a desemnat pe Constantin Jujan în funcţia de director general al entităţii energetice, postul rămânând vacant după demisia lui Aurel Niculescu. De asemenea, Alexandru Blaj a fost desemnat noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii energetice hunedorene. Complexul Energetic Hunedoara cuprinde cele două termocentrale hunedorene, Paroşeni şi Mintia, respectiuv cele patru mine viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. CEH are la ora actuală aproximativ 6.600 de angajaţi, atât în sectorul energetic, cât şi în cel minier.

Constantin Jujan a fost până acum directorul Minei Petrila, aflată pe program de închidere, unitate extractivă unde a fost mutat în mai 2012, cu puţin timp înainte de înfiinţarea CEH. A mai fost director adjunct la Compania Naţională a Huilei, pe vremea când aceasta era condusă de Daniel Surulescu, iar din 2009 a fost numit director general al CNH. De precizat că Jujan a deţinut şi interimatul la conducerea EM Petrila imediat după exploziile din noiembrie 2008, soldate cu moartea a 13 mineri, şi este cel care a condus echipele de salvatori care au recuperat din subteran trupurile ortacilor ucişi de deflagraţii. Acum, la Mina Petrila ar urma să fie desemnat un nou director, lucru care se va întâmpla zilele următoare.

Aurel Anghel, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului, de care aparţine Mina Petrila, a declarat, miercuri, că aşteaptă ordinul de ministru privind numirea lui Constantin Jujan în fruntea Complexului Energetic Hunedoara, iar mai apoi va avea o întâlnire  cu conducerea executivă a SNIMVJ şi va fi numit un nou director. (Carmen Cosman – Preda)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!