Se redeschide Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își redeschidă porțile începând cu data de 19 mai 2020.

Ioan Sebastian Bara

Cu toții am traversat o perioadă extrem de dificilă și de frustrantă, timp în care prietenii noștri n-au putut să ne treacă pragul, fiind nevoiți să stea departe de biblioteca pe care o îndrăgesc și la ale cărei activități au fost mereu prezenți.
Acum, odată cu reînceperea activității cu publicul, suntem bucuroși să-i anunțăm pe toți cei care vor apela la serviciile noastre că, în răstimpul în care biblioteca nu a fost accesibilă publicului, au fost realizate lucrări și achiziții care vor spori atractivitatea instituției noastre. Toate acestea au fost realizate cu sprjinul generos al Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost alături de fiecare dată și ne-a susținut toate demersurile.
Odată cu redeschiderea bibliotecii, publicul cititor va avea surpriza să constate că a fost complet renovată Secția de Împrumut, cu mobilier și dotări moderne. De asemenea, Filialele Nr. 1 și 5 ale bibliotecii au fost dotate cu calculatoare noi, de ultimă generație, accesibile publicului.
Cititorii noștri vor avea plăcuta surpriză să găsească pe rafturile bibliotecii cărți noi, ultime apariții ale unor prestigioase edituri din țară.
Sigur, trebuie să respectăm rigorile impuse de pandemia care încă nu s-a terminat. Am stabilit o serie de reguli care trebuie respectate de cei care vor apela la serviciile bibliotecii noastre:
– La intrarea în instituție, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva are obligația de a termometriza noncontact utilizatorii;
– Persoanele care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în incinta instituției;
– Nu este permis accesul utilizatorilor a căror temperatură depășește 37,30 C;
– La intrarea în instituție utilizatorii își vor igieniza mâinile cu dezinfectantul amplasat în spațiul amenajat în acest sens;
– În spațiile publice închise din cadrul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva utilizatorii vor purta mască (medicală/non-medicală);
– Se va păstra distanța de siguranță de 2 m între persoane;
– În incinta secțiilor și filialelor este permis accesul unei singure persoane, cu anumite excepții, în funcție de specificul secției (pentru înscriere la bibliotecă, minorii sub 16 ani, care au nevoie de acordul părintelui pentru prelucrarea datelor personale; un minor însoțit de un părinte; o persoană cu dizabilități care necesită însoțitor);
– Timpul maxim de staționare pentru un utilizator într-o secție este limitat la 15 minute;
– În vederea limitării numărului de utilizatori care ating documentele de bibliotecă, accesul liber la raft este interzis, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul solicitat;
– Pentru deservirea în condiții optime a publicului, accesul utilizatorilor în incinta Bibliotecii este permis până cu cel mult 30 de minute înainte de ora închiderii;
– Pentru siguranța tuturor, documentele returnate de utilizatori vor intra într-o perioadă de carantină;
– Sălile de lectură și centrele Biblionet se vor deschide la o dată ulterioară;
– Până la deschiderea Sălii de Lectură, utilizatorii vor putea consulta documentele solicitate în curtea bibliotecii;
– Pentru siguranța tuturor, minibliotecile amplasate pe raza municipiului Deva sunt închise.
Sperăm ca toate aceste vești bune să atragă spre bibliotecă un număr cât mai mare de iubitori ai cărții, de iubitori de cultură.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − doisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Urare de Sfânta Maria         Accident cumplit: două tinere de 19 ani rănite grav, un bărbat a murit         Accident pe Drumul Național 66 Simeria – Hațeg         Controale ale polițiștilor la firmele care fac afaceri cu lemne         Bărbat ridicat de polițiști de la terasă, după ce a refuzat carantinarea         Polițiști anti-covid. Controale ample în zonele aglomerate din județul Hunedoara         Ce au decis magistrații în dosarul „matriței din Sarmizegetusa Regia”. Soluția dată la cererea de recompensă depusă de o tânără         Consiliul Județean Hunedoara va susține salariile paramedicilor Asociației Salvital – SMURD         BISERICA ROTONDĂ DE LA GEOAGIU         Transalpina Pădurenilor. Cum arată noua șosea din munții Hunedoarei, după finalizare         ALERTĂ. Peste 70 de cazuri noi de Covid 19 în județul Hunedoara         Angajat al Minei Lupeni, infectat cu noul coronavirus         Ecaterina Andronescu: „Nu sunt de acord să eliminăm educația tehnologică!”         După 16 ani și 4 mandate de primar, Gheorghe Ile se retrage din cursa electorală         Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral