Se fac plăți către persoanelor cu dizabilități, asistenții personali și elevi

Primăria municipiului Deva a plătit, miercuri, 10 aprilie 2019, indemnizațiile persoanelor cu dizabilitate gravă și salariile asistenților personali, aferente lunii martie 2019, în valoare totală de 1.326.832 de lei.

 

 

Suma este suportată din bugetul local și reprezintă indemnizațiile celor 696 de persoane cu dizabilitate gravă aflate în evidențele municipalității, precum și salariile celor 163 de asistenți personali angajați pentru acestea.

 

Pentru prima oară cu bani de la bugetul local

 

Luna martie este prima lună în care indemnizațiile persoanelor cu dizabilitate gravă și salariile asistenților personali sunt finanțate de la bugetul local, după ce Guvernul României și-a luat mâna de pe persoanele care trebuie să primească aceste ajutoare, traferându-le în grija autorităților locale, fără a fi alocați și banii necesari plății indemnizațiilor acestora. “Vreau să îi asigur, încă o dată, atât pe cei cu dizabilități cât și pe însoțitorii lor, că nu vor fi lăsați de izbeliște, indiferent de costurile pe care le va avea administrația locală. Vom tăia de la alte capitole bugetare, dacă va fi nevoie. Acești oameni sunt cetățenii Devei, cu drepturi depline, iar datoria mea, ca primar, este să le ofer protecția de care au nevoie, mai ales atunci când sunt încercați de greutăți”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

 

Luni se virează banii pentru bursele școlare

 

De asemenea, aproape 380.000 de lei de la bugetul local vor intra, luni, 15 aprilie 2019, în contul celor 9 unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Deva, pentru plata burselor școlare aferente perioadei februarie-aprilie 2019.

Suma reprezintă plata unui număr de 1.927 de burse școlare/lună, dintre care 46 de burse de performanță, 1.366 de merit, alte 40 de studiu și 475 de burse sociale.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 95/2019, în anul școlar 2018-2019, Primăria Deva va plăti, în total, un număr de 18.945 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiu, în valoare totală de 1.204.551 lei.

Criteriile de acordare burselor, indiferent de categorie, se stabilesc anual, în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Scene de violență extremă produse de un interlop din Vulcan         Râsu’-plânsu’ arheologiei. Concluziile bizare ale expertului care a stabilit valoarea matriței din Sarmizegetusa Regia         O fetiță de patru ani s-a prăbușit de la etajul al doilea al unui bloc din Deva         Cum a fost celebrată Ziua Drapelului Național în Deva și Hunedoara         Lansare proiect: „Construcţie şi dotare creşă nouă, strada Luminii, nr. 10, municipiul Orăştie”         Variante ieftine de vacanță – Serbia sau Bosnia         Peste 3.000 de tone de păcură vor încălzi municipiul Brad         Drumul spre cetatea dacică Piatra Roșie a fost asfaltat         Șase medii 10 în județ, la Evaluarea Națională         ATENŢIONARE PENTRU ȘOFERI. Traficul rutier va fi închis în weekend pe strada Hărăului         PRIMARUL DEVEI: „Susțin necondiționat orice demers menit a salva Termocentrala Mintia de la închidere!”         Program prelungit la “Paşapoarte”, doar dacă se impune         Ziua comunei Râu de Mori         Sărbătoarea Sânzienelor, păstrată în satele din Munții Orăștiei         Lansarea implementării proiectului: „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuințe M1 – Aleea Crizantemelor din municipiul Deva“, cod SMIS 117069         Podul verde al Autostrăzii Lugoj – Deva, din ce în ce mai animat         Un adolescent în vârstă de 16 ani a distrus trei autoturisme         Afacerea unui contrabandist pusă pe butuci         Tragedie pe calea ferată, în stația Aurel Vlaicu. A murit o copilă de opt ani         Furtună violentă în Hunedoara – VIDEO