Se așterne liniștea în campionatul italian Serie A sau apar deja semnele unui viitor sezon încins?

Lucrurile par a se fi liniștit în vulcanicul campionat italian de fotbal Serie A. După un sezon 2020/2021 spectaculos care a oferit surprize extraordinare, urmează un hiatus fotbalistic în liga amiral a fotbalului din peninsula italică.

”Victimele” întrecerii, în număr de trei, și-au aflat soarta retrogradării în Serie B. Este vorba despre echipele Benevento, Crotone și Parma. Victoria deplină aparține în acest sezon lui Inter, care, cu nu mai puțin de 91 de puncte, nu a avut nicio emoție în ultimele meciuri ale sezonului seriei. AC Milan, Atalanta și Juventus, următoarele clasate, vor merge alături de Inter în Champions League, pe când Napoli și Lazio, clasate pe locurile 5, respectiv 6, vor intra în Europa League.

Deși pentru sezonul 2020-2021 al Serie A zarurile au fost aruncate, încheierea competiției nu înseamnă că restul anului va fi unul lipsit de evenimente fotbalistice interesante. Există și unele modificări în ceea ce privește organizarea și pregătirea viitorului sezon, al cărui început nu este foarte departe.

Iată la ce se pot aștepta suporterii și pasionații de fotbal italian de calitate începând din vara anului 2021

În urma încheierii campionatelor din Serie A și Serie B va avea loc, ca în fiecare an, Cupa Italiei, care poarta denumirea Timvision Cup în cinstea principalului sponsor. Spre deosebire de anii anteriori, numărul echipelor participante în această competiție va fi redus de la 78 la doar 40. Mai mult, dacă în anii anteriori, la Cupa organizată de Liga Serie A participau și câteva echipe din ligile inferioare, începând din ediția 2021-2022 participarea se dorește a fi rezervată exclusiv cluburilor din primele două ligi.

Noul aranjament stabilit va aduce, pe lângă o aerisire a programului meciurilor, o mai mare spectaculozitate și mai mult fotbal de calitate. Deși această decizie a Consiliului Ligii Serie A va trebui să fie aprobată și de Asociația Italiană de Fotbal, ea deja se confruntă cu critici destul de puternice ale reprezentanților Seriei C (Lega Pro), care se văd astfel eliminați dintr-o importantă competiție fotbalistică la care participau în mod tradițional.

Data de început a Cupei Italiei este stabilită pentru data de 15 august 2021, așa că nu mai ai mult de așteptat și vei putea să pariezi online pe echipele preferate. Nu uita să verifici cu atenție și cotele oferite de Sportingbet.ro, una din cele mai titrate case de pariuri sportive din România.

La mică distanță de debutul Cupei Italiei urmează începutul unui nou sezon din Serie A. Notează-ți în calendar ziua de 22 august ca dată de pornire a celui mai puternic campionat italian, care se va încheia abia pe 22 mai, anul viitor.

Este interesant de urmărit dacă actuala câștigătoare, Inter, va reuși să se mențină pe poziția de lider sau dacă următoarele clasate vor reuși să-și ia revanșa încă de la început.

Așadar, vara acestui an se anunță excelentă din punctul de vedere al fanilor fotbalului italian și nu le rămâne acestora decât să se relaxeze puțin timp înainte de începerea confruntărilor din noul sezon.

Sursa foto: unsplash.com

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului