Scrisoare deschisă Sindicatului Medicorul Honorem al medicilor de la Spitalul Județean din Deva

Sindicatul Medicorul Honorem al medicilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva a transmis o scrisoare deschisă ministrului Sănătățții, Nelu Tătaru, și ministrului Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, în care acuză coducerea unității medicale de abuzuri și avertizează că dacă situația prezentată persistă medicii vor refuza categoric prezentarea la muncă

Reprezentanții Sindicatului medicilor din spitalul devean au solicitat miniștrilor intervenția „în vederea stopării abuzurilor care se desfășoară în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva începând cu data de 29 martie 2020, până în prezent, dispuse de către conducerea spitalului, Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara, sub coordonarea prefectului județului Hunedoara”, se arată în scrisoarea deschisă.

În 29 martie, unitatea medicală a intrat în carantină, iar personalului medical i-a fost interzis să părăsească incinta SJU Deva, fiind interzise de asemenea externările și internările de cazuri noi.
Sindicatul arată că angajații au fost înștiințați de conducere că sunt obligați să muncească timp de 14 zile, fără organizarea legală a timpului de muncă și a celui de odihnă. A doua zi, însă DSP Hunedoara a schimbat regulile instituite anterior și a dispus ca SJU Deva să interneze cazuri noi – Covid pozitiv.

„În decursul acestei perioade, personalul medical închis în incinta SJU Deva, precum și pacienții internați au fost testați, fiind făcută astfel delimitarea dintre persoanele Covid pozitive și cele cu rezultat negativ. Ulterior testării, prin Nota internă 8046/03.04.2020, sub semnătura noului manager al SJU Deva – Silviu Didilescu și a directorului medical – Claudiu Antal, au fost din nou schimbate regulile inițiale, permițându-se înlocuirea unora dintre angajații ”aflați în stare avansată de epuizare fizică”. Subliniem că nu toți angajații cu rezultat negativ al testării închiși în incinta SJU au beneficiat de prezumția stării de epuizare fizică, deși la data emiterii notei interne, toți angajații munceau deja de mai bine de 100 de ore. Prin aceeași notă internă a fost adus, cu derogare de la DSP (!!), un medic aflat în autoizolare la domiciliu. Criteriile după care se stabilesc aceste derogări de la normele sanitare ale carantinei ne sunt străine”, a informat Sindicatul Medicorul Honorem.

Medicii arată că, din 30 martie, s-au efectuat în continuare internări de cazuri noi în cadrul SJU Deva, pacienți de a căror îngrijire s-a ocupat același personal medical închis în incinta spitalului, la care s-au adăugat persoane aduse de acasă, care au fost supuse acelorași interdicții.

„Angajaților închiși în spital le este interzis să primească obiecte de uz personal din exteriorul spitalului, inclusiv tratament medical prescris pentru afecțiunile cronice ale unora dintre aceștia, fără a le fi asigurate din alte surse. Mergând pe modelul descris mai sus, conducerea SJU Deva încearcă prin presiuni și amenințări cu deschiderea unor dosare penale, aducerea de personal la muncă din exterior, pentru perioade consecutive obligatorii de câte 14 zile, fără a se consemna acest lucru prin înscrisuri, cu interzicerea neîntemeiată a părăsirii incintei spitalului în acest interval de timp, precum și fără organizarea legală a timpului de muncă și de odihnă. Practic, personalul angajat este obligat să muncească până la epuizare, continuu, fiind fără pauză la dispoziția pacienților internați și a celor care se internează în unitatea sanitară în continuare, deși există personal suficient care așteaptă să se dispună revenirea la un program legal de muncă”, se arată în scrisoarea deschisă.

Medicii susțin că în privința angajaților din spital expuși în mod prelungit la spații contaminate cu încărcare virală mare, există un risc al evoluției bolii spre o formă severă, drept pentru care astfel de măsuri pun în pericol grav viața și sănătatea personalului medical, încălcând în același timp dispozițiile imperative ale Codului Muncii.
„Toată situația mai sus descrisă naște serioase întrebări referitoare la situația unică a SJU Deva, precum:
– din ce motiv s-a permis ca SJU Deva să fie declarat singurul spital Covid-19 din țară, încă de la debutul pandemiei, cu încălcarea vădită a prevederilor referitoare la implicarea etapizată a spitalelor?
– din ce motiv s-a permis declararea SJU Deva spital Covid – 19 în lipsa unui analizor RT – PCR și a unor circuite epidemiologice anterior identificate și aprobate?
– de ce se evită sau se ascunde o vizită a ministrului sănătății la SJU Deva, fiind declarat al treilea mare focar Covid-19 din țară, lăsând cele mai importante decizii la îndemâna unor persoane care și-au arătat deja competențele?
– unde sunt transportate și tratate în prezent cazurile de mare urgență non-Covid-19 din județul Hunedoara, devreme ce până acum o săptămână SJU Deva era cel care gestiona majoritatea lor?
– de ce nu s-a făcut nici cel mai mic efort de reabilitare a SJU Deva, acesta fiind în prezent singura unitate sanitară care funcționează cu personalul medical închis în incintă?”, scriu medicii.

Reprezentanții angajaților spitalului au precizat că majoritatea personalului chemat la muncă după închiderea spitalului avea opțiunea de a nu se prezenta în astfel de condiții abuzive, fiind dispus să tolereze un astfel de comportament doar pentru binele pacienților.

„Față de toate aceste aspecte, raportat la refuzul oricărei comunicări manifestat de către conducerea spitalului și față de faptul că semnalarea publică repetată a acestor probleme a rămas fără efect, Sindicatul Medicorum Honorem al medicilor din cadrul SJU Deva, trage un serios semnal de alarmă și avertizează că va refuza categoric prezentarea la muncă în astfel de condiții impuse abuziv, care încalcă interdicția muncii forțate și dreptul angajaților la sănătate, prin interzicerea părăsirii incintei unității sanitare la finalul programului legal de muncă, fapt nejustificat nici măcar de condițiile stării de urgență”, arată scrisoarea deschisă a Sindicatului Medicorum Honorem al medicilor din cadrul SJU Deva.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva nu a putut fi contactată pentru a oferi un pun puct de vedere față de acuzațiile aduse de medici.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Prins la furat, deși trebuia să rămână în izolare         Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere