Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva

Un agent de pază a fost snopit în bătaie de un tânăr, chiar în incinta magazinului. Autorul agresiunii s-a năpustit asupra victimei cu pumnii, până când aceasta s-a prăbușit, aproape inconștientă și plină de sânge, pe podea. Incidentul s-a petrecut în seara de 12 septembrie, iar polițiștii au reușit ulterior să-l identifice pe tânăr și să îl rețină. Joi, magistrații au dispus ca acesta să fie anchetat penal, sub control judiciar.

„Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în urma căreia au depistat şi au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Deva, cu privire la care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Poliţiştii stabilit că tânărul, în data de 12 septembrie 2019, în jurul orei 20:35, în timp ce se afla în incinta unui magazin din municipiul Deva, l-a lovit cu pumnii pe agentul de pază al magazinului”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare