Doi hunedoreni cu vârste de 28 şi 30 de ani, au fost prinși în flagrant, în timp ce dădeau o spargere la un magazin de pe Strada Batiz a municipiului Hunedoara. Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei patru dimineața. Un echipaj al Poliției s-a deplasat la fața locului, iar la vederea mașinii suspecții au fugit în direcții diferite. Unul dintre bărbați a fost capturat după ce s-a ascuns după tufe. Nu a opus rezistență. Al doilea, care avea asupra sa o bară metalică, pe care a folosit-o la comiterea tentativei de furt, a fost ajuns din urmă de polițiștii aflați în urmărirea sa, pe o alee pietonală de pe strada Ștrandului.
„Întrucât bărbatul respectiv nu s-a supus somațiilor, apropiindu-se cu bara metalică de unul dintre agenţii de poliţie, polițistul a executat trei focuri de avertisment în plan vertical, cu pistolul din dotare, moment în care bărbatul a aruncat bara metalică și a intrat în scara unui bloc, urcând pe acoperiș, unde a și fost prins de polițiști. Niciunul dintre cei doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 30 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, nu a suferit vătămări corporale în cursul urmăririi ori a prinderii acestora, respectivii fiind conduşi la sediul poliției, pentru audieri”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Duminică au avut loc mai multe percheziții domiciliare la locuințele celor doi tineri, care sunt suspectați că au mai comis şi alte spargeri din societăţi comerciale, în perioada ianuarie – februarie 2018. „Au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, spentru tentativă de furt calificat și urmează a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, a informat IPJ Hunedoara.