Scene de groază într-un magazin din Lupeni. Ce a pățit vânzătoarea

106

Un tânăr, recidivist, a agresat o vânzătoare dintr-un magazin din Lupeni, după ce femeia l-a prins la furat. Bărbatul a intrat în magazin, sub pretextul că dorește să cumpere bunuri, iar după ce a cerut angajatei, în vârstă de 43 de ani, un produs, profitând de neatenția acesteia, a furat din sertarul casei de marcat suma de 200 lei.
„Fiind surprins în momentul comiterii faptei de către vânzătoare, care i-a cerut să-i înapoieze banii, acesta a lovit-o cu palma peste față, fugind cu banii din magazin. În urma investigațiilor, polițiștii au reușit în scurt timp să identifice autorul faptei, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Petroșani. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. Asupra autorului s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie calificată”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *