Satele din munții Hunedoarei care rămân îngropate sub troiene în timpul iernii

900

Mai multe sate din Ţinutul Pădurenilor devin inaccesibile maşinilor în perioada iernii, odată cu primele ninsori abundente. Autoritățile nu au reușit în ultimele decenii să îi scoată din izolare pe localnici.

Viscolul înalţă troiene peste drumurile care traversează crestele şi văile de la poalele munţilor Poiana Ruscă, iar puţinii localnici din aşezările de munte rămân aproape izolaţi.

Deşi satele din munţi se află la distanţe de câţiva kilometri de localităţile învecinate, autorităţile locale nu au reuşit în ultimele decenii să reabiliteze drumurile care le leagă (judeţene, comunale şi forestiere). Oamenii sunt nevoiţi să meargă pe jos, prin pădure, sau să facă ocoale de zeci de kilometri cu maşinile pentru a ajunge dintr-un sat în altul.
Vadu Dobrii, sub troiene

Iarna, mai puţin de 15 oameni locuiesc în Vadu Dobrii, un sat aflat la 50 de kilometri de Hunedoara, în Munţii Poiana Ruscă. „Iarna ţine cel puţin patru luni aici, în cel mai izolat sat din Ţinutul Pădurenilor, unde abia mai poţi ajunge cu maşinile 4 x 4, dar rişti să rămâi împotmolit în nămeţi”, spune Raul, un tânăr din Hunedoara care a urcat zilele trecute spre locuinţa sa din Vadu Dobrii, pornind din Hunedoara, prin Poiana Răchiţelii.

Troienele întâlnite pe drumul dintre Poiana Răchiţelii şi Vadu Dobrii au fost de netrecut, chiar şi cu maşinile de teren, mai spune tânărul. Cel puţin şase drumuri urcă spre satul aflat la circa 1.200 de metri altitudine din localităţile învecinate, aflate la 7 – 15 kilometri distanţă: Runcu Mare, Poiana Răchiţelii, Meria (Lunca Cernii de Jos), Bunila, Sohodol (Lelese), Cernişoara Florese. Toate au rămas de pământ şi sunt impracticabile. Dintre acestea, drumul Bunila – Vadu Dobrii (11 kilometri) este inclus într-un proiect de reabilitare pentru care Consiliul Judeţean Hunedoara a depus o solicitare de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, iar drumul Cernişoara Florese – Vadu Dobrii se află în şantier şi va fi modernizat până pe Vârful Muncelu, aflat la trei kilometri de Vadu Dobrii, unde se intersectează cu DJ 687E Hunedoara – Bunila – Vadu Dobrii.

Comuna Bătrâna se află într-o situaţie asemănătoare. Deşi uliţele din sat au fost asfaltate, reţeaua rutieră din jurul localităţii, formată din drumuri judeţene şi forestiere care o leagă de satele Feregi, Poiana Răchiţelii, Vadu Dobrii, Runcu Mare, Dobra nu a mai fost reabilitată.

Cei care vor să viziteze aşezarea pitorească din Munţii Poiana Ruscă trebuie să parcurgă cel puţin 30 de kilometri de traseu pe drumuri de pământ. Iarna, fără maşini 4 x 4, fără lanţuri, e aproape imposibil de ajuns în Bătrâna, spune Radu Herciu, primarul comunei hunedorene.

Aşezarea are puţin peste 100 de locuitori şi cu trei dintre cele patru sate aproape pustii (Răchiţaua, Faţa Roşie, Piatra), complet izolate odată cu primele ninsori. Acesta susţine că a făcut numeroase demersuri la autorităţile judeţene pentru modernizarea drumului Dobra – Vadu Dobrii, sector care ar urma să fie modernizat în anii următori.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.