SĂRBĂTORI UITATE. Vartolomeu’ grâului întoarce vara cu faţa spre iarnă

Astăzi tinerii au uitat-o. Doar bătrânii satelor îşi mai aduc aminte de o veche sărbătoare a verii, Vartolomeu’ grâului. Ea apare şi în calendarul creştin-ortodox, fiind marcată la 11 iunie, când sunt celebraţi apostolii Vartolomeu (Bartolomeu) şi Varvara. Şi, deşi vara abia a început, în tradiţia populară se spune că Vartolomeu’ grâului”, protectorul domeniilor agrare şi al animalelor, „întoarce vara cu faţa la iarnă”.

 

Când ziua „se ia la trântă” cu noaptea

 

Practic, apostolul lui Hristos, a fost convertit, în credinţa populară, într-un sfânt al ogoarelor, al grânelor, dar şi al belşulgului venit de la animalele gospodăriei. „Învârtoşeala” bobului de grâu arăta care va fi soarta recoltelor din acel an, dar ziua este considerată şi una a „învârtejirii” (a învârtirii) mersului anotimpurilor, ca urmare a scăderii zilei astronomice, când ziua se învârtea înspre noapte. Interdicţiile nu erau puţine. În satele pădureneşti, de pildă, bărbaţii nu aveau voie să cosească, dar nici să înjuge vitele la plug ori la jug, pentru cărăuşie, era interzis săpatul pământului, ziditul, munca la pădure, dar şi simpla batere a parilor în pământ. Potrivit etnologului Marcel Lapteş, care „a adunat” obiceiurile străvechi hunedorene în volumul „Anotimpuri magico-religioase”, în satele pădureneşti de Vartolomeu’ grâului „venea popa în holdă şi sfinţea semănăturile ca să nu rămână boabele seci, iar în holdele de cucuruz să nu se sucească frunzele”.

 

Vartolomeu’ grâului stă împotriva dracilor

 

În zona Orăştie, ca şi la pădureni, femeile aveau interdicţie ca tors, cusut şi ţesut, ca să nu li se „suce gâtu’ şi mânurile”. Cei care nu ar fi respectat interdicţia de a lucra, avea să se aleagă cu holdele bătute de grindină, ca pedeapsă venită direct de la sfântu’ Varolomeu. De asemenea, se credea că femeile care lucrează „lucru de mână” (tors, cusut, ţesut), aveau să atragă asupra caselor lor bolile de bară, iar lanurile de porumb aveau să fie arse de secetă şi de vânt. Vârstnicii satelor, care încă îşi mai amintesc de Vartolomeu’ copilăriei lor spun că data de 11 iunie este data la care „ziua dă înapoi”, iar dracii se avântă spre lume cu furtuni, vilejii şi trăznete. Sfântul Vartolomeu este cel care se pune împotriva lor, salvând armonia şi belşugul roadelor.

 

Sânt’ Onufrie, duşmanul şoarecilor şi insectelor

 

Imediat după Vartolomeu’ grâului, în ziua de 12 mai, pe Valea Mureşului era celebrat un sfânt aproape necunoscut: sfântul Onufrie. Era o zi a energiilor bune pentru recolte şi împotriva insectelor, viermilor şi rozătoarelor, adică a tuturor dăunătorilor care ar fi putut aduce pagube gospodarilor. Ca să nu se înmulţească şoarecii peste măsură, femeile se abţineau de la gătit. Dacă ploua, era semn că rozătoarele nu aveau spor la înmulţit. Atât Vartolomeu’ grâului, cât şi sânt’ Onufrie marcau, de fapt, un moment de „maturizare” a anotimpurilor, fiind un fel de preambul al Sânzienelor, cunoscute, în satele hunedorene şi sub numele de Sfântul Ioan de Vară. Cele două sărbători de la începutul lunii iunie deschid galeria sfinţilor „de vară”, patroni ai agriculturii, dintre care, Sfântul Petru (Sânpetru) şi Sfântul Ilie (Sântilie) (celebraţi în 29 iunie şi 20 iulie), se remarcă drept cei mai importanţi dintre patronii grânelor şi ai agriculturii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj