Sărbătoare mare. Zilele comunei Șoimuș

Deja o tradiție pentru zonă, Zilele comunei Șoimuș, desfășurate în weekend-ul ce tocmai a trecut, a adunat mii de oameni în cele două zile de muzică și voie bună, ca un semn de normalitate care să mai rupă din șirul zilelor de muncă și griji.

 

Prima zi de sărbătoare, sâmbătă, a fost dedicată mai ales tinerilor, în spectacolul ce a început seara, la ora 18, evoluând Mariana Risipitu, Roxana Olșanschi, Maria Andreia, Larisa Tomescu, ASU și HAIDUCII. Și atmosfera a fost pe măsură.

Cea de-a doua zi a sărbătorii șoimușene a fost, așa cum se obișnuiește, dedicată folclorului tradițional. Dar, până la spectacol, Primăria Șoimuș a ținut să organizeze o festivitate specială de premieri. Astfel, au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au primit premii elevii cu rezultate bune la învățătură, olimpicii, dar și sportivi, după care au primit premii speciale veteranii de război din comună.

Primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, ne-a spus că este mulțumit sufletește atunci când îi vede pe oameni bucurându-se de un asemenea eveniment și crede cu tărie în continuitatea și puterea de a însufleți oamenii a acestei tradiții locale.

Spectacolul de duminică a fost urmărit de aproape 2000 de persoane, prezente la marea sărbătoare.Nici nu putea fi altfel, având în vedere concertul de zile mari ce a pornit de după-amiaza cu ansamblurile folclorice Mureșana, Ciobănașul Bucova și Zdrenjanin Serbia și neapărat trebuie amintite vlăstarele comunei, Soimușiana și Mugurii Șoimușului, pepiniera valoroasă a ansamblului mare.

„Ansamblul Soimușeana este mândria comunei Șoimuș. Este un ansamblu constituit în 2012, am plecat cu 9 copii, acum are 96 de copii, un ansamblu care are deja rezultate naționale, internaționale. A participat în Cipru la un concurs internațional unde a luat locul IV, un rezultat foarte bun a luat și în Turcia, la un festival… Lucrurile încep să meargă, dacă te implici.”, spune primarul Mihai Irimie.

Partea de seară a spectacolului a adus în fața publicului numai nume și nume, profesioniști ai folclorului care au dat măsura unei adevărate sărbători: Adrian Stanca, Bogdan Toma, Ovidiu Peica, Bianca Munteanu și Radu Poenar, Geanina Gavrilă, Andra Costea, Denisa Mureșan, Elena Evsei -Ruiu, Maria Dan Păucean, Crina Prața, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Ionela Sterp și Adriana Anghel.

Una peste alta, Zilele comunei Șoimuș au reprezentat un adevărat succes, măsură a unei comunități care știe și să muncească, și să petreacă.

 

„Cea mai mare mulțumire a unui primar este atunci când vede oameni mulțumiți de ceea ce face.”

Mihai Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei         DN 68 A, șoseaua dezastruoasă care dublează „autostrada – muzeu”         Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au slujit la hramul Mănăstirii Prislop         Despre plecarea pe drumul fără întoarcere a Mariei Toma Damşa         Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice