Sărbătoare la Liceul tehnologic din Hunedoara

Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” a sărbătorit joi 40 de ani de la înființare. Instituția de învățământ hunedoreană a luat ființă în anul 1977 sub denumirea de Liceul Industrial nr. 3. În anul 2014, acesta și-a schimbat numele, devenind Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”, după numele fostului om politic interbelic. La Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” studiază aproape 800 de elevi, aici existând atât cursuri la zi, cât și la seral și frecvență redusă, școală postliceală și de maiștri, precum și învățământ profesional. Elevii de aici au posibilitatea să urmeze una dintre specializările: protecția mediului, informatică, construcții, instalații. La învățământul profesional se pregătesc electromecanici, sculeri matrițeri, sudori, finisori în construcții, frizeri, coafori, manichiuriști și pedichiuriști.

Începând cu anul școlar 2017 – 2018, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” va intra într-un program pilot de învățământ dual, a declarat primarul Dan Bobouțanu. „În urmă cu câteva săptămâni, a fost încheiat, un contract de parteneriat între companiile Assa Abloy, DAR Dräxlmaier Automotive, Recom Sid și Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”, astfel încât elevii de aici să se poată pregăti încă de pe băncile școlii pentru meserii din domeniul tehnic”, a declarat primarul municipiului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”         JUDEŢUL HUNEDOARA. Prefectul „bagă viteză” în birocraţii care se ocupă de Legile proprietăţii         ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. Semnarea contractului de colaborare între CS Hunedoara şi Academia Hagi         Moartea suspectă a unui localnic din Vulcan         Bărbat șantajat de vecini         Bărbat tâlhărit după ce s-a îmbătat         “CEATA LUI PIŢIGOI”, DAI ÎN UNUL ŢIPĂ TREI. Amenda primarului Ridzi a stârnit mâzga electorală în Petroşani         PENTRU ŞOMERI. Cinci meserii cu mare căutare, prin AJOFM Hunedoara