Săracii Lupeniului, transformați în brutari și constructori

Brutari și muncitori în construcții. Acestea sunt calificările pe care le-au primit o parte a persoanelor defavorizate din Lupeni, incluse în programul ”BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminare”, derulat de municipalitatea din Lupeni.

Un program care a demarat în urmă cu un an, respectiv în 25 ianuarie 2018, cu o valoare totală de 26.803.625,25 lei.

Și, conform datelor oficiale, până în prezent au fost certificate 26 de persoane în ocupațiile de Lucrător în morărit și panificație și Lucrător în structuri pentru construcții. De asemenea, sunt în derulare încă două cursuri, unul pentru Brutar-patiser-preparator produse făinoase și altul pentru Îngrijitoare bătrâni la domiciliu, programe de reconversie profesională la care participă 35 persoane.

Municipiul Lupeni este beneficiarul proiectului cu titlul ”BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, cod 115093, cu o valoare totală de 26.803.625,25 lei, din care 26.334.205,91 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene.

Proiectul a demarat la 25 ianuarie 2018 și se va finaliza în 24 ianuarie 2021 și, conform informațiilor, prin intermediul lui se oferă măsuri de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, sprijin pentru educație și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea condițiilor de locuit și servicii medico-sociale  locuitorilor din cartierele Viitorului și Tineretului

Proiectul se derulează în două cartiere din muncipiul Lupeni: Viitorului –zona ”Cioara Albă” și Tineretului.

Obiectivul general declarat este de reducere a numărului de comunități marginalizate în care există populație apartinând minorității romă aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate, de care vor beneficia în total un număr de 960 de persoane.

Până în prezent 227 de persoane au beneficiat de măsuri integrate, printre care servicii de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, prin informare și consiliere profesională, medierea muncii , mediere directă cu angajatorul, cursuri de formare profesională, în timp ce 121 de copii și părinții lor (sau membrii familiei) au participat la servicii educaționale și de consiliere.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Noua șosea de poveste din Ținutul Pădurenilor         Tragedie în Hunedoara         Operațiune DIICOT în Deva: „Arestare în direct”         Ecologizare cu liceenii voluntari în Parcul Dendrologic din Simeria         Un hunedorean, pe podium la Campionatele europene de Karate         Cum arată autostrada Lugoj – Deva, cu o lună înainte de deschidere         Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva