Șapte incendii în ultimele zile în Hunedoara

178

Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 8 – 10 septembrie, la trei incendii și patru arderi de vegetație uscată.

Aproape 20 de pompieri ai Detașamentului Deva, Hunedoara și ai Gărzilor Lupeni și Bretea Română au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, pe raza localităților Lupeni, Hunedoara, Călan și Simeria Veche.

Două echipaje de ompieri ai Secției Ilia au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la o stivă de baloți de paie depozitați pe un câmp de la marginea localității Sârbi. După ce au lichidat arderea, care a distrus aproximativ 200 de baloți de paie, pompierii au concluzionat că cel mai probabil incendiul a fost generat de folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Un echipaj al Gărzii Baru a intervenit în localitatea Ohaba Ponor pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un gospodărie. „Anunțarea timpurie a incendiului, deplasarea urgentă a echipajului de pompieri și intervenția promptă au dus la limitarea propagării incendiului doar la o anexă având destinația de depozit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

O echipă de pompieri a Gărzii Lupeni a fost chemată pe bulevardul Păcii, pentru stingerea unui un incendiu izbucnit la un apartament. În incendiul generat de focul deschis în spații închise a ars mobilier, încălțăminte și un brad ornamental din plastic.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.