S-au reluat lucrările la drumul judeţean spre Prislop

Circulaţia maşinilor pe şoseaua spre Mănăstirea Prislop este restricţionată şi se desfăşoară cu mare dificultate în mai multe locuri, pe traseul Silvaşul de Sus – mănăstirea Prislop, din cauza lucrărilor de reabilitare reluate pe tronsonul rutier.

În acest an, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, proiectul de modernizare a şoselei, finanţat din bugetul propriu al judeţului, va fi finalizat.

Lucrările au demarat în toamna anului 2015, iar valoarea investiţiei depăşeşte opt milioane de lei. Şapte kilometri ai drumului judeţean vor fi modernizaţi. La finalul proiectului, traficul între Silvaşul de Jos şi Mânăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime minimă de şase metri. Pe o porţiune de un kilometru, drumul va avea o bandă suplimentară destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului va fi de nouă metri. Pentru evitarea blocajelor în trafic, în localitatea Silvaşul de Jos au fost proiectate două porţiuni de drum cu circulaţie în sens unic. În perioada verii, zeci de mii de pelerini ajung săptămânal la mănăstirea unde a fost înmormântat marele duhovnic Arsenie Boca.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României