S-au afișat primele rezultate la Evaluarea națională

962

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a centralizat rezultatele absolvenților clasei a VIII-a înregistrate la Evaluarea Națională, etapa 22 – 25 iunie 2021. Cea mai mare medie înregistrată în județul Hunedoara a fost 9,95. Doi elevi au obținut-o: unul de la ColegiulNațional „Decebal” din Deva și unul de la Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad.

Potrivit IȘJ Hunedoara, dintre cei 2.099 candidați care s-au prezentat la ambele probe, 1.578 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 75.2%, față de 75.64%, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci), înregistrate anul școlar precedent, înainte de contestații.

Rata de participare a fost de 92,50 %: 2099 de candidați prezenți, dintr-un total de 2.269 de elevi înscriși. La proba de Limba și literatura română au fost prezenți 2108 candidați. Dintre aceștia 1.813 candidați (86%) au obținut note peste sau egale cu 5(cinci), iar 6 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, au fost prezenți 2.103, dintre care 1.336 candidați (63,52%) au note peste sau egale cu 5, iar 15 candidați au obținut nota 10.
La proba de Limba și literatura maternă, au fost prezenți 53 de candidați. 49 dintre aceștia (92,45%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar doi elevi au obținut nota 10. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen.

„Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, a informat IȘJ Hunedoara.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Pentru etapa specială (5 – 12 iulie) a examenului de Evaluare Națională 2021, organizată pentru absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen, în județul Hunedoara nu există candidați înscriși.
Media generală de admitere, (calculată considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu), urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.