Rusalin Ișfănoni a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara

Rusalin Ișfănoni a primit, joi, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.

În vârstă de 75 de ani, Rusalin Ișfănoni se numără printre cei mai prolifici etnologi români, iar activitatea sa a dedicat-o păstrării și promovării tradițiilor din Ținutul Pădurenilor. A anunțat că dorește să înființeze un muzeu al satului pădurenesc, în apropierea Castelului Corvinilor. Muzeul ar urma să arate cum se prezenta o casă pădurenească în secolele XVIII, XIX, XX, dar și diverse ateliere ale muncitorilor pădureni. În fiecare lună, hunedorenii se vor putea bucura de un spectacol tematic, cum ar fi: joc pădurenesc, horă moldovenească, horă oltenească, menite să anime viața culturală a orașului.

„Satele pădurenești numără mai puțin de șase mii de pădureni, în timp ce în Hunedoara sunt peste 12 mii de pădureni, de aceea este o onoare și în același timp o datorie pentru municipiul Hunedoara să acorde acest titlu domnului profesor Ișfănoni”, a precizat, , primarul comunei Lelese, Ciprian Achim, apropiat al etnologului.

Rusalin Ișfănoni s-a născut în 23 martie 1944, în satul Dăbâca, din comuna Topliţa. La vârsta de 15 ani, s-a angajat în industrie ca muncitor calificat în meseriile de strungar şi lăcătuş. În anul 1964, a intrat în învăţământ ca profesor suplinitor la Şcoala Generală Hăşdău, comuna Topliţa. Concomitent, a urmat Institutul Pedagogic Timişoara, Facultatea de Filologie, apoi, în perioada 1970 – 1975, Facultatea de Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. La vârsta de 22 de ani, a fost numit director la Şcoala Generală Hăşdău. A fost apoi, pe rând, director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara-Deva, primar al comunei Topliţa, director la Căminul Cultural Topliţa, muzeograf la Muzeul Satului Bucureşti, șef secţie la Muzeul Satului Bucureşti și director la Muzeul Satului Bucureşti. Rusalin Ișfănoni a publicat în reviste culturale din ţară peste 40 de studii de specialitate. Una dintre cele mai importante lucrări a fost cartea Pădurenii Hunedoarei (teza de doctorat dezvoltată), pentru care, în anul 2006, a fost distins cu Premiul Academiei Române.

FOTO: Primăria Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi