Ruinele bisericii trăsnite din Săcărâmb s-au prăbușit

Un zid al fostei biserici greco-catolice din Săcărâmb s-a surpat într-una din nopțile trecute, prefăcându-se într-un morman de dărâmături.

Oamenii din sat se arată uimiți de incident și cred că este un semn rău. Unii dintre ei își amintesc cu înfiorare cum, în dimineața de 14 septembrie 1970, biserica a fost mistuită de flăcări, în timpul unei furtuni care a abătut fulgere asupra ei. A fost al treilea incendiu care a cuprins așezarea, în cei peste 200 de ani ai istoriei ei, iar din 1970 lăcașul nu a mai fost reparat. De fiecare dată când natura a lovit în vechea biserică a Săcărâmbului, oamenii din sat s-au așteptat la ce a fost mai rău. În 1971, la un an de la ultimul incendiu și cel care a devastat definitiv așezarea, s-a petrecut, în vecinătatea Săcărâmbului, cea mai mare catastrofă minieră din ultimul secol. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, iazul de steril al exploatării miniere de la Certej s-a prăbuşit peste un cartier muncitoresc, luând viața a 89 de oameni, majoritatea tineri și copii, din familiile celor care lucrau în minele de aur. Peste 300.000 de metri cubi de steril au ras totul în calea lor, în numai un sfert de oră. Șase blocuri, un cămin de nefamilişti şi peste 20 de gospodării au fost acoperite și distruse de valul de zgură toxică, iar sute de familii au avut de suferit de pe urma catastrofei.sacaramb (2)

Aflat la 25 de kilometri de municipiul Deva, Săcărâmb a fost atestat documentar în urmă cu 550 de ani, însă povestea prin care a devenit cunoscut în lume datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când aici au fost deschise primele exploatări miniere. Potrivit legendei, un sătean din Nojag, care îşi mâna porcii prin pădurile de munte, a observat sclipind, dintr-o râpă ascunsă, un bolovan. A coborât în deschizătura muntelui şi a desprins bucata strălucitoare din roca în care fusese înţepenită, iar a doua zi s-a prezentat cu ea în faţa unui moşier care avea o mică exploatare minieră în acele ţinuturi. „Piatra“ s-a dovedit a fi aur, iar vestea descoperirii metalului preţios s-a răspândit cu repeziciune.

În anii următori, la mijlocul secolului al XVIII-lea, în Săcărâmb avea să fie deschisă prima exploatare minieră de metale preţioase. Aici lucrau români, maghiari, slovaci şi italieni, iar satul a ajuns să numere peste 350 de locuinţe, cele mai multe de mineri. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, peste 40 de tone de aur au fost extrase din minele Săcărâmbului. În afara aurului, din munţii Săcărâmbului erau scoase mai multe tipuri de minerale valoroase şi rare, cum erau teluriumul şi săcărâmbitul. Până în secolul al XX-lea, Săcărâmbul devenise un orăşel minier important. Minele de la Săcărâmb au funcţionat până la începutul anului 2000, iar în prezent sunt închise.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident